Sfantul Antonie cel Mare – 17 ianuarie
Sfantul Antonie cel Mare (n. 251, Kome, Egipt – d. 356), a fost un calugar, ascet si eremit egiptean, considerat intemeietor al monahismului, alaturi de Sfantul Pahomie cel Mare. Mai este denumit si "parintele calugarilor".
In traditia crestin ortodoxa este numit Marele Antonie sau Antonie Egipteanul, iar in traditia catolica este numit Anton cel Mare, pentru a-l deosebi de celalalt Sfant Anton, anume Anton de Padova.
In limba latina este numit Antonius Abbas, Antonius Eremita sau Antonius Magnus Eremita.
Viata Sfantului Antonie cel Mare a fost scrisa de Sfantul Atanasie din Alexandria (298-373), Arhiepiscop de Alexandria, Egipt, si este considerata clasica pentru genul ei (biografia unui calugar), "Vita Antonii" – Viata lui Antonie. Cartea a fost scrisa la putina vreme dupa moartea Sfantului Antonie cel Mare (+356), intre anii 357 si 359.
Vestitul parinte al monahismului s-a nascut in satul Coma din Egiptul de Sus in anul 251 ca fiul unor tarani crestini instariti.Dupa moartea parintilor sai – Antonie avea pe atunci varsta de 20 de ani -, intrebandu-se care este calea lui in viata, a auzit in biserica cuvantul Evangheliei "Daca vrei sa fii desavarsit" i-a zis Isus " du-te de vinde ce ai si da la saraci si vei avea o comoara in cer! Apoi vino si urmeaza-Ma", (Matei 19: 21). Sfantul Antonie a primit acest cuvant ca si cum ii era adresat lui direct si dupa ce si-a impartit averea la saraci, s-a retras in singuratate.
A vietuit la inceput intr-o coliba la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai varstnic si mai experimentat, apoi succesiv intr-un mormant idolesc parasit, o fortareata parasita la marginea desertului, in locul numit Pispir, unde a si ramas timp de 20 de ani, pana in anul 306, cand ucenicii lui il conving sa paraseasca acel loc de asceza si sa devina parintele spiritual al multor calugari din diferitele "colonii monastice" din deserturile Egiptului.
Catre anul 310 intreprinde o calatorie la Alexandria, cautand sa-i imbarbateze pe martirii crestini prigoniti de stapanirea romana in timpul persecutiei lui Maximin.
In anul 312 se instaleaza in desertul adanc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Marii Rosii, unde se gaseste si azi manastirea care-i poarta numele). Aici a trait pana la trecerea sa la Domnul in anul 356, impreuna cu doi ucenici, neparasind locul decat pentru a-si vizita discipolii sau pentru a face o a doua calatorie la Alexandria, spre a-l sustine pe Sfantul Atanasie, persecutat de gruparea pro-ariana.
