Fiecare se trage din ce crede ca se trage¦
Cum raspundem unui necredincios care ne cere o dovada tangibila a existentei lui Dumnezeu?
Baga-i degetul-l priza¦
Da, mai oameni buni, voi radeti?! Pai mai, oameni buni, luati-o logic! Ce spun astea? Ca Dumnezeu nu exista ca nu Se vede! Corect? Da ce electricitatea se vede? Nu se vede nici curentul electric. Dar se simte, tata¦
Veneau la mine elevi de liceu, pe cand predam italiana la colegiu, la un colegiu national de la noi. Era o doamna de biologie, foarte inteleapta, care tot timpul, ca sa ma irite pe mine, de parca eu aveam vreme sa stau cu dansa, stiti (ce mult mi-o placut mie un citat din parintele Steinhardt: Dom-le, nu sta de vorba cu prostii, sa-ti pierzi vremea. Ca-s cu mintea hodinita¦).
O tanti din astea cu mintea hodinita, saraca, tot incita, spunandu-le copiilor: ia spuneti-i parintelui ca omul se trage din mai maimuta. Si intr-o zi o intalnire in prag, pe care am spus-o in scena. Am intrat: Buna ziua. Parinte, v-au transmis copii?. Ce, Doamna? Stiti, eu cred ca ne tragem din maimuta. Doamna, fiecare se trage din ce crede ca se trage.
La ce-o complicam? Deci fiecare se trage din ce crede ca se trage. Crezi ca te tragi din maimuta? Ie-te maimut[! Ce pot sa-ti fac? Zic: Doamna, in virtutea acestei trageri din maimuta, sa-mi spuneti pe care craca va gasesc dupa ore, sa ne putem explica, oarecum, intr-un fel sau altul, cateva din lucrurile de credinta! N-avea craca la ea, n-am povestit¦.
Extras din Tinerii si ispitele modernismului, Editura: Agnos, p.149-150
