Pana mai ai cui spune tata sau mama, cat ar trebui sa fii de fericit¦

Duceti flori mamelor voastre cat sunt in viata. Nu asteptati sa le duceti flori la mormant, unde nu mai folosesc!

 

O spunea cu sufletul sfasiat de durerea de a fi fost orfan, crescut de o bunica simpla, nestiutoare de carte, care lucra cu ziua pentru a-l tine pe el la scoala, dar plina de credinta in Dumnezeu. Ea ii zicea: Tu sa te faci preot, ca sa ma pomenesti si pe mine!. El, copil sarman, cuminte, modest, obisnuit sa nu doreasca nimic, sa renunte la orice! Invatat de mic sa se roage lui Dumnezeu, sa creada in El si sa viseze la ziua in care va fi slujitorul Lui la Sfantul Altar, vis si ruga care i s-au implinit!

 

Cu emotie ne sfatuia Parintele la predici:

 

– Pana mai ai cui spune tata sau mama, cat ar trebui sa fii de fericit, de recunoscator si plin de iubire la rostirea acestor cuvinte unice pe pamant! Daca spui mama sau tata parintilor tai, asa precum se cuvine, bine faci, fiindca dovedesti ca esti om. Dar daca numai spui si nu te porti fata de ei intocmai cum esti dator pana la moarte, atunci nu faci bine si nu esti om! Cata vreme traiesc parintii tai, tatal tau si mama ta, spune-le numele sfant cu sfintenie. Cauta-i cu dragoste, ingrijeste-i cu evlavie, asculta-i cu respect pana la moarte si nu dispretui nici fata lor batrana, nici cuvintele lor poate slabe, nici trecutul lor poate modest. Fii fata de ei intocmai asa cum ai dori sa fie copiii tai fata de tine. Nu fi nepasator, nici strain fata de ei, caci mai ales in privinta aceasta este adevarat cuvantul ca ceea ce semeni, aceea vei si secera.

 

Avea Parintele o mica istorioara, asa o numea dansul, pe care ne-o spunea de fiecare data in noaptea Invierii. Era o mama care avea un fiu. Intr-una din zile, fiul si-a omorat mama, a taiat-o in bucati, a pus-o intr-un sac si a plecat sa o arunce in apa. Pe drum s-a impiedicat, a cazut, bucatile din sac s-au imprastiat pe drum, iar el a auzit un glas: Te-ai lovit, dragul mamii?¦

 

Dupa ce ne spunea aceasta istorioara, ruga pe toti cei ce au parinti si nu i-au vazut de multi ani sa se duca la ei, caci acei parinti asteapta.

 

Un mare marturisitor crestin: Preotul Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, Bucuresti, 2008