Despre Omul Frumos
(¦) Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el tasneste, in aparenta, intr-un gest mic, iar gestul ala, pentru tine, este izbavitor si-ti persista in suflet toata viata, ca o icoana.
Acum cativa ani ma duceam in America si avionul s-a oprit pentru o escala la Timisoara. Iar de acolo s-a urcat in Boeing-ul modern un sat intreg de babe, imbracate in negru, ca dintr-un film de Kakoyanis, infofolite, legate, grase, cu papornite, de parca mergeau cu rata. In sinea mea, am gandit stanjenit ca asa se strica imaginea Romaniei in lume. Pe vremea aceea credeam ca imaginea e importanta, nu Romania.
Dupa ce am trecut Atlanticul si ne apropiam de destinatie, cu o ora inainte, ni s-a dat sa completam niste formulare, destul de agresive, care te anchetau in toate dimensiunile tale de calator.
Am avut sentimentul ca tot avionul dadea teza la limba romana. In starea aceea de examen, m-am pomenit cu vreo cinci babute langa mine, care mi-au spus cinstit: Scrie-ne si noua, maica, aici, ca noi nu stim nimic! Si astfel, eu le intrebam din chestionar si ele imi raspundeau din inima:
– Cand te-ai nascut, mama?
– 1877.
– Cati copii ai?
– 11.
Si asa mi-am dat seama ca stateam de vorba cu Independenta Romaniei.
A inceput sa se clatine avionul. Avionul se clatina si la toti ne-a fost frica, inclusiv mie, asta cu imaginea Romaniei in lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat si ele speriate. Babele, in schimb, stateau langa mine si se sprijineau de partea de sus, ca si cum ar fi mers cu rata. Zic:
– Maica, stai jos, ca a inceput furtuna. E pericol sa ne prabusim. Nu ti-e frica?
– Lasa, mama, raspunde babuta, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insist!¦ Ajunge.
In siguranta ei stateau doua mii de ani de crestinism. Iar eu, pe langa babuta, eram un puric.
Eu eram imaginea de azi a Romaniei in lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna.
Babuta m-a reincrestinat intr-o fractiune de secunda si, astfel, am vazut din nou Omul Frumos. (¦)
