Sfantul Pantelimon vindeca un prunc grav bolnav
O zi obisnuita de duminica. Parintele diacon cadeste in biserica iniante de inceperea sfintei liturghii.
– Parinte Vladimir, cum se mai simte copilasul dumneavoastra?, il intreaba enoriasii.
– E fara de sperante,, raspunde el.
Cei prezenti au vazut ca ochii diaconului s-au umplut de lacrimi….
Dupa sfanta liturghie, toti au ramas la molebenul Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, care a fost oficiat special pentru sanatatea pruncului Nicolae. A fost citit tot acatistul sfantului, multi se rugau in genunchi pentru ca sfantul sa tamaduiasca acest suflet nevinovat.
La spital a venit sa ne viziteze soacra. Cu acordul medicilor, l-am scos pe Nicolae in coridor pe o pernuta. El nu se misca, iar respiratia ii era abia deslusita.
Nu plange, – mi-a spus soacra, astazi au fost inaltate rugaciuni sfantului Mucenic Pantelimon, el ne va ajuta.
Bunica, dupa ce a incercat sa ma incurajeze s-a grabit la biserica, sa ceara sfantul ajutor in continuare, iar eu am ramas langa micut, incercand cu o lingurita sa-i dau sa bea cand putin lapte, cand solutia pregatita special pentru el.
Deobicei, nu reuseam sa-i dau sa bea, caci in urmatoarele cateva secunde stomacelul lui le intorcea toate inapoi. Dar in aceasta duminica copilul nu a vomitat, si am continuat cate un pic sa-i deau putin lapte si medicamente. Spre seara copilul a urinat pentru prima data, pentru cineva nimic important, pentru noi, o adevarata minune. Apoi am inteles ca si hrana este cate putin asimilata de organismul sau. Deci stomacul sau in sfarsit a inceput sa functioneze. Slava tie Doamne!
Luni dimineata cu controlul obisnuit au venit doi medici.
– Ei cum? Totul e pe vechi?, a intrebat doamna mai in varsta.
– Nu, nu este la fel,, am raspuns eu,, deja nu mai are voma si cate putin il pot hrani.
Medicii s-au privit mirati.
– Ca sa vezi, in starea lui nu prea era posibila asa o evolutie, a continuat doamna batrana. Vrea deci sa traiaca.
– Oricine vrea sa traiasca, a spus cu bucurie medicul mai tanar.
– Nu prea cred eu in minuni, insista batranica.
– Dar oare nu vedeti ca s-a intamplat o adevarata minune, trebuie sa salvam neaparat copilasul!
Medicii au hotarat sa ia de la mine sange si sa-i faca o trasfuzie copilului. Pentru mine era foarte important ca in sfarsit si medicii lupta alaturi de noi pentru viata lui Nicolae. In zilele urmatoare Nicolae nu a mai vomitat, cand a venit sotul la spital, lui nu-i venea sa creada ca in sfarsit a aparut o speranta si pentru noi. Dupa tratamentul inceput, copilasul a inceput sa miste manutele si piciorusele, apoi incetisor de tot, dar a inceput sa planga.
Nici periada care a urmat nu a fost usoara, caci au urmat si alte probleme, dar noi vedeam ca copilul cate putin devine tot mai viabil, astfel in sfarsit medicii ne-au spus ca in curand vom putea merge si acasa.
In una din ultimile zile petrecute la spital, cand Nicolae se simtea mult mai bine si dormea linistit, am hotarat sa fac o mica plimbare prin spital. Cand am ajuns in dreptul sectiei, unde erau ingrijiti copii grav bolnavi, am intrebat sora medicala de garda:
– Dar care dintre ei este Diaconov despre care dupa cate am auzit sunteti intr-una intrebati la telefon? Și medicilor seara tarziu si dimineata devreme in primul rand le raportati despre el. Ce e cu el? Mai este in viata?
Intre timp se mai apropiase o asistenta medicala si ambele ma priveau asa de parca mi-am iesit din minti.
– Și de ce va mirati?, am continuat eu., Desi si eu eram foarte mirata ca despre copilasul meu mai nimeni nu intreaba si nu se intereseaza. Sau ei au hotarat ca nu avem sanse de viata si nu au mai vrut sa intervina?
In sfarsit una din asistente mi-a raspuns:
– Cum adica, doar anume despre fiul dumneavoastra, despre Nicolae intrebau toti!
– Despre fiul meu? Atunci de ce raspundeati la telefon ca nu aveti in sectie un copil pe nume Socolov?
– Pai de atat ca nici nu era nici un copil cu acest nume!
– Foarte interesant, doar ca si eu si Nicolae purtam acest nume – Socolov!
– Cum adica Socolov? La noi toate documentele sunt inregistrate pe Diaconov (al diaconului in traducere din limba rusa), dar si cand va spuneam Diaconova raspundeati mereu!
– Acum inteleg ce s-a intamplat. Deoarce sotul meu este diacon la biserica, unii din greseala ne mai spun asa, chiar daca suntem Socolov.
Slava Domnului! Principalul ca toate s-au lamurit, dar si mai minunat ca sotul a vent dupa noi si in sfarsit am putut sa plecam acasa.
Și asa vrea sa-i indemn pe toti cei in boala si suferinta sa nu deznadajduiasca. Exista in Ceruri un mare si minunat mijlocitor pentru noi, sfantul Pantelimon.
Natalia Socolov
Sfantul Pantelimon Mare doctor fara de arginti, Editura:Ortodoxia, 2016
