Mitropolitul Antonie de Suroj si soarecii
Intr-o perioada, cand locuiam cu mama si bunica, in apartamentul nostru au aparut soareci, initail era unul sau doi, ca apoi sa apara o multime. Ei se plimbau nestingherit prin apartament, iar noi nu stiam ce sa facem. Nu am vrut sa folosim capcane, deoacrece ne era mila de ei. Si atunci mi-am amintit ca in molitvenic exista o rugaciune/indemanare a unuia dintre sfinti catre animalele salbatice. Ea incepe cu leii, tigrii, si se termina cu plosnite. M-am decis ca ar fi cazul sa o incerc si eu. M-am asezat pe pat, in fata caminului, am luat cartea si i-am spus acestui sfant: „Nu prea cred ca aceasta ideie are sorti de izbanda, dar din moment ce tu ai scris-o, atunci la sigur ai crezut in ea. Voi spune cuvintele tale si poate si soarecele va crede, iar tu roaga-te pentru ca sa-mi reuseasca.”
Am inceput sa citesc. De mine s-a apropiat un soarece si s-a asezat in fata mea. L-am insemnat cu semnul crucii si i-am spus: „Stai asa si asculta!” – si am citit rugaciunea. Atunci cand am finisat, am insemnat din nou soarecele cu semnul crucii si i-am spus: „Acum du-te si spune-le si celorlati.”
Din acea seara nu am mai avut soareci in apartamentul nostru!
Din amintirile mitropolitului Antonie de Suroj
