Atat ne iubim copiii cat ne rugam pentru ei¦
In mijlocul unui oras zgmotos traia un preot cu sotia sa. Erau casatoriti de 52 de ani si se iubeau mai mult decat la inceput. Crescura sase copii si aveau o multime de nepoti. Doi tineri nelinistiti se apropiara de ei si le ceru un sfat pentru cresterea copiilor.
– Noi ne-am iubit fara incetare copiii si le-am aratat permanent cat de bucurosi suntem ca ii avem, spuse parintele cu ochii plini de lumina. Iubirea si rugaciunea ne-au aratat intotdeauna calea spre cea mai buna educatie. Duhul Sfant ne creste pe toti, daca ne lasam in mana Lui. Noi nu ne-am pus nadejdea nu in noi, ci in Dumnezeu Atotstiitorul, pe care L-am rugat sa ne povatuiasca sa crestem copiii spre slava Numelui Sau. Nu ne-am dorit niciodata ca ai nostri copii sa fie mai buni decat altii. I-am incurajat si sustinut sa isi foloseasca darurile pe care le-au primit de sus, pentru ca lui Dumnezeu vom da socoteala pentru modul in care ne-am folosit capacitatile, adauga cu glas rar si plin de pace parintele.
– Nu s-a pierdut nimic din osteneala noastra, zise preoteasa cu duh de recunostinta. Dumnezeu nu lasa neascultata nici o rugaciune care este spre zidire. Noi ne-am simtit neputinta si am asezat-o inaintea Domnului, lasandu-L pe El sa ne indrume cum sa crestem copiii. Abia acum intelegem ca rugaciunea ne-a invatat totul.
– Adesea parintii sunt nelinistiti pentru ca ei insisi nu se lasa in mainile Parintelui Ceresc si cred ca stiu toate mai bine decat Domnul. Rugaciunea pentru copii este cea mai puternica proba a iubirii. Atat ne iubim copiii cat ne rugam pentru ei, incheie parintele binecuvantand capetele celor doi tineri.
Tinerii se retrasesera umpluti de pace, bucurie, lumina si recunostinta. Aveau acum cele mai frumoase daruri pentru copiii lor. De atunci focul rugaciunii lor pentru copii s-a aprins si nu s-a mai stins niciodata. Niciodata…
