Mi-e dor de rai

Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de vesnicie! Privesc spre cer. Vad nori negri, plumburii, alergand spre rasarit; pe deasupra muntilor pustii pluteste o ceata deasa. As vrea sa zbor sus, sus de tot, acolo undeva, unde nu mai sunt oameni, nici griji, nici tulburari. Caut cu ochii in sus si vreau sa razbat cu privirea printre nori spre cerul cel senin si albastru al pacii lui Iisus. Mi-e dor de Iisus. Mi-e dor de Fiul Fecioarei. Mi-e dor de Cel ce a patimit atata pentru mine. Mi-e dor de Cel ce a murit pe cruce pentru pacatele mele. Mi-e dor de Cel ce s-a inaltat pe nori la ceruri pentru a noastra mantuire. Mi-e dor de Iisus cel rastignit. Mi-e dor de Iisus cel flamand si insetat pentru mantuirea mea.

 

Simt in inima mea un gol puternic. Simt o lipsa mare ce ma apasa pe inima. Ma doare inima. Si nu stiu pentru ce. Sunt satul si totusi mi-e foame de ceva. Sunt adapat si totusi o sete cumplita ma chinuie. Sunt odihnit si totusi o osteneala launtrica ma doboara. Sunt bine imbracat si totusi un vant nevazut bate fara mila peste sufletul meu. O lipsa mare, un gol puternic, o foame si o sete ce le simt, sunt toate pentru ca nu-L am in mine inca pe Iisus. Osteneala, vantul, frigul, durerea inimii sunt pentru ca traiesc in pacate de atatia ani.

 

Mi-e dor de Cer, Viata parintelui Ioanichie Balan, Editura Manastirea Sihastria, 2010, p. 177