Despre purtarea baticului la femeile ortodoxe
Intrebare: Parinte Petru, de ce in Rusia (mai ales) se pune un accent atat de mare pe purtarea baticului in biserica atat pentru femei, cat si pentru fetele mici, pe cand in Grecia majoritatea femeilor nu poarta batic niciodata, nici macar atunci cand se impartasesc? Nu exista reguli comune pentru toti (I Corinteni 11:5-6)? Considerati ca libertatea (relativa) care este in Romania, ca fiecare femeie sa aleaga daca vrea sau nu sa poarte batic, este mai corecta?
Raspuns: Intrebarea nu este simpla deloc, iar raspunsul nu se poate limita doar la un citat din Sfanta Scriptura, fara a tine seama de contextul in care ele au fost scrise si daca nu cumva contextul respectiv s-a schimbat de-a lungul timpului. Mai intai sa vedem intreg textul de la I Corinteni, cap. 11:
(4) Orice barbat care se roaga sau proroceste, avand capul acoperit, face de rusine capul sau. (5) Iar orice femeie care se roaga sau proroceste, cu capul neacoperit, isi face de rusine capul; ca este la fel cu cea rasa. (6) Caci daca o femeie nu-si pune val pe cap, atunci sa se si tunda. Iar daca este lucru de rusine pentru femeie ca sa se tunda ori sa se rada, sa-si puna val. (7) Caci barbatul nu trebuie sa-si acopere capul, fiind chip si slava a lui Dumnezeu, femeia insa, este slava barbatului. (8) Pentru ca nu barbatul este din femeie, ci femeia din barbat. (9) Si pentru ca n-a fost zidit barbatul pentru femeie, ci femeia pentru barbat. (10) De aceea si femeia este datoare sa aiba [semn de] supunere asupra capului ei, pentru ingeri. (11) Totusi, nici femeia fara barbat, nici barbatul fara femeie, in Domnul. (12) Caci precum femeia este din barbat, asa si barbatul este prin femeie si toate sunt de la Dumnezeu. (13) Judecati in voi insiva: Este, oare, cuviincios ca o femeie sa se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit? (14) Nu va invata oare insasi firea ca necinste este pentru un barbat sa-si lase parul lung? (15) Si ca pentru o femeie, daca isi lasa parul lung, ii este spre slava? Caci parul i-a fost dat in loc de acoperamant. (16) Iar daca cineva crede ca poate sa fie impotrivitor, [sa stie ca ] noi un astfel de obicei nu avem, nici Bisericile lui Dumnezeu (17) si aceasta poruncindu-va, nu va laud, fiindca voi nu spre mai bine, ci spre mai rau va adunati.
I. Scurte talcuri la acest text biblic
1. [Versetul 13] Dupa cum vedem din context, Sfantul Pavel nu abordeaza aici o problema dogmatica, ci una etica si de bunacuviinta. Apostolul nu enunta vreun adevar revelat, ci-i cheama pe corinteni sa judece ce este mai bine si mai firesc [versetul 15] pentru comunitatea lor, in care o parte dintre crestini erau proveniti dintre iudei, dar cei mai multi dintre greco-romani. Sfaturile au fost adresate in primul rand pentru a nu pata bunul nume al crestinilor care, mai mult decat toti ceilalti, trebuiau sa dea dovada de bunacuviinta si moralitate.
2. Sfaturile se refera doar (sau mai ales) la situatia cand femeia se roaga sau proroceste [versetul 5]. Deci, cel putin acest text biblic, nu se refera la portul cotidian.
3. [Versetul 6] Cele spuse de Sf. Pavel privind valul ca „semn de supunere fata de barbatul ei” nu este o noutate crestina, ba din contra. Dupa mentalitatea si obiceiurile timpului, inclusiv la greco-romanii (mai libertini ca altii), femeia casatorita trebuia sa-si acopere capul, iar in unele religii, chiar si fata, anume ca semn al supunerii ei fata de barbatul ei, ea nemaifiind libera. In crestinism insa, problema raportului dintre barbat si femeie se punea altfel, insusi Sf. Pavel spunandu-le crestinilor ca in Hristos nu mai este barbat si femeie, ci toti sunt una (cf. Coloseni 3:11 s.a.) si ca ei sunt egali in fata lui Dumnezeu (cf. cap. 7 din aceasta Epistola). Aceasta le-a facut pe femeile din Corint sa creada ca au dreptul sa nu mai poarta acel val pe cap, si faceau asta cu de la sine putere, fara a cere invoirea Apostolului in aceasta privinta. In sine, nu era ceva rau, caci si Sf. Pavel reduce toate argumentele sale la o problema de „bun simt” [versetul 13], „argumentele teologice” neavand o prea mare consistenta in acest context.
4. Sf. Pavel pune problema „bunei cuviinte” si din considerentul ca in acele timpuri prostituatele umblau cu capul descoperit, iar uneori chiar isi tundeau parul pentru a fi recunoscute (de clienti) si deosebite de fecioarele necasatorite care, la greco-romani, nu erau obligate sa-si acopere capul, dar nici nu se tundeau. De aceea, Sf. Pavel spune ca este rusine sa se tunda o femeie [versetul 6], pentru ca in felul acesta s-ar fi asemanat cu prostituatele timpului. Acest lucru chiar incepuse sa se creada despre unele femei crestine, intrucat seara ele mergeau cu capul descoperit la Cina Domnului numita „agapa”, iar pentru pagani, o masa comuna care se numea „agape-iubire” si la care femeile mergeau cu capul descoperit, era perceput ca o orgie ridicata la nivel de cult, un fel de „prostitutie sacra”, practicata deseori la romani. Perceptia negativa se amplifica daca insusi sotul femeii crestine era pagan si nu intelegea de ce sotia lui, in numele unei libertati si egalitati religioase, nu mai poarta batic, dar merge la aceste agape. Iata de ce Sf. Pavel insista pe necesitatea de a nu da prilej de sminteala. In toate trebuia sa fie pastrat obiceiul locului, pentru a nu impiedica propovaduirea Evangheliei lui Hristos.
5. [Versetul 10] La rugaciunile comunitatii, dar mai ales cand se manifesta harisma glossolaliei la unii crestini (vezi cap. 12 si mai ales 14), se credea ca de fata sunt prezenti si ingerii si chiar daca femeia se considera libera (in Hristos) fata de barbatul ei, ea trebuia sa-si puna semn de supunere cel putin fata de acei ingeri, prezenti in chip nevazut la rugaciune. Si acest argument tine mai mult de retorica decat de teologie, caci, pana la urma, ingerii ne insotesc in toate imprejurarile vietii, inclusiv atunci cand facem baie, iar aceasta nu ne impiedica sa ne dezbracam in prezenta lor si nici nu diminueaza cinstea adusa lor. Bineinteles, nici ideea unor popoare pagane ca ingerii s-ar ispiti de frumusetea femeilor nu poate fi acceptata.
6. [Versetul 14] Firea noastra nu ne invata de fapt nimic despre parul scurt sau lung al barbatului, caci barbatii din popoarele nordice, de exemplu, pana nu demult purtau numai parul lung, aceasta fiind considerat un lucru foarte firesc pentru ei. Aici Sf. Pavel se refera mai degraba la firescul de atunci si acolo (Grecia Antica), subliniind distinctia cunoscuta de toti intre barbatul cu parul scurt si descoperit comparativ cu femeia cu parul lung si acoperit. Acum, de exemplu, unii monahi, dupa obiceiul nazireilor din Vechiul Testament (cf. Numerii 6:5 s.a.) isi lasa parul lung, in schimb preotii, urmand o alta prescriptie a Vechiului Testament, ar trebui in mod obligatoriu sa se tunda (cf. Iezechiel 44:20) si doar barba sa o lase neatinsa (cf. Levitic 21:5). Constatam insa ca puterea acestor prescriptii s-au diluat in timp, iar respectarea lor nu poate fi considerata o dogma.
7. [Versetul 17] Este vorba despre adunarea corintenilor la Cina Domnului, la care se intamplau diferite neoranduieli (a se vedea mai departe cap. 11 din aceeasi epistola). Unele erau cauzate anume de nepurtarea baticului de catre femeile casatorite.
II. Alte observatii istorice si etice
1. Spre deosebire de societatea iudaica (si semitica in general), in care toate femeile, inclusiv fetele nemaritate, dar si barbatii(!) purtau capul acoperit aproape tot timpul, in societatea greco-romana barbatii isi acopereau capul doar atunci cand o cereau conditiile climaterice, iar femeile nu purtau val/sal decat atunci cand mergeau la anumite manifestari publice la care erau prezenti si barbatii, iar regula se referea doar la femeile casatorite si la vaduvele care nu mai doreau sa se casatoreasca. In rest, femeile isi lasau parul lung, il impleteau in diferite feluri si-l lasau la vedere, iar acest lucru il faceau probabil si femeile crestine din afara Palestinei, care prin portul lor nu se deosebeau de celelalte femei cuviincioase (pagane). In Epistola I catre Timotei (2:9-10), Apostolul Pavel sfatuieste femeile sa umble in imbracaminte cuviincioasa, facandu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par impletit (!) si din aur, sau din margaritare, sau din vesminte de mult pret, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu. Din text se vede clar ca femeile greco-romane umblau cu parul la vedere si cautau, prin impletirea lui, sa arate cat mai bine, iar Apostolul condamna anume impletirea lui sau, in limbaj modern, coafarea (sau poate si vopsirea) parului.
2. Valul despre care vorbeste Sfantul Pavel nu este orice fel de acoperamant pentru cap, ci era in mod obligatoriu un sal care trebuia sa acopere nu doar capul, ci si umerii si toata jumatatea de sus a corpului, mai ales ca multe femei in spatiul mediteranean purtau tunica, adica o haina fara maneci si deseori decoltata. Prin urmare, valul trebuia sa acopere toata partile vizibile ale corpului si nu doar parul, care in sine, asa cum am vazut mai sus, nu era elementul care sa deranjeze cel mai mult. Sa acoperi doar parul (integral sau partial), dar sa tii mainile, umerii, pieptul sau picioarele dezgolite este un non sens. Cred ca pentru Sfantul Pavel, ideea valului nu era una pur simbolica, chiar daca se face apel la acest argument (cf. I Corinteni 11:7-10), ci mai mult etica si duhovniceasca. Oricum, acest simbol nu era valabil in Palestina, unde si barbatii aveau capul acoperit si, prin urmare, pretinsul argument teologic (cu referire la semnul supunerii) nu era general valabil.
3. Purtarea valului in orice imprejurare si chiar de catre fetele necasatorite, este o influenta orientala, care s-a generalizat nu doar din cauza ocupatiilor islamice, ci si datorita influentei monahismului feminin, caci monahiile (fecioare) tot timpul au purtat val ca semn al nuntii lor mistice cu Hristos. Bineinteles, un rol aparte in generalizarea acestui obicei l-a avut si chipul Fecioarei Maria care, mai ales dupa Sinodul al III-lea Ecumenic, a devenit arhetipul femeii crestine. Maica Domnului, prin simplul fapt ca traia in Palestina, dar mai ales datorita faptului ca a ramas insarcinata si a nascut un copil, trebuia sa apara in ochii tuturor ca sotia lui Iosif, caci altfel ar fi fost ucisa cu pietre. De aceea, chiar daca a nascut in chip minunat si a ramas pururea Fecioara, ea nu putea sa nu poarte val, iar acest lucru a fost reflectat si in iconografie. Icoanele noastre, legate mult de mediul monahal, picteaza cu val pe cap nu doar pe Maica Domnului si sfintele cuvioase, ci si mucenitele-fecioare, cu exceptia fetelor foarte tinere care inca nu erau ajunse la varsta pubertatii (de exemplu: Pisti/Vera, Elpi[da]/Nadejda si Agapi/Liubovi). In Biserica Rusa insa, in pofida relatarii biblice si a traditiei iconografice, chiar si celor mai mici fete li se cere sa-si acopere capul, iar celelalte haine, chiar daca sunt indecente, sunt purtate dupa bunul plac (caci despre ele Biblia nu spune nimic concret!). Aceasta exagerare se poate observa si in alte Biserici Ortodoxe locale sau, cel putin, in anumite comunitati izolate.
4. Odata cu aparitia islamului (secolul VII), purtarea valului [hijab] a devenit obligatorie atat pentru femeile trecute la islam, cat si pentru cele care locuiau pe teritoriile ocupate de musulmani (nu si in cele vasale, cum erau teritoriile romanesti). Nepurtarea hijabului in prezenta barbatilor putea fi pedepsita aspru si tocmai de aceea, mai ales in Balcani, purtarea valului la femei a devenit un fel de semn al ocupatiei musulmane. Imediat dupa 1821, cand grecii, au inceput sa se elibereze de sub turci, femeile ortodoxe au inceput sa nu mai poarte nici un fel de acoperamant pe cap, nici macar in biserica, iar aceasta era nu doar semnul eliberarii de sub jugul islamic, ci si elementul distinctiv dintre femeile crestine si cele musulmane. Iata de ce, mai ales in Grecia, majoritatea femeilor nu poarta niciodata batic sau val, nici macar atunci cand se impartasesc cu Sfintele Taine, iar o revenire la practica de dinainte de turcocratie pare de-a dreptul imposibila. Totusi, femeile din Grecia ar trebui sa stie ca practica lor este relativ noua si, chiar daca la inceput era oarecum justificata, astazi ea este mai mult o manifestare a liberalismului. Nu romancele sau rusoaicele care poarta batic exagereaza prin exces de zel (desi uneori chiar exagereaza), ci ele, grecoaicele, in conditii dificile, au pierdut vechea traditie a portului crestinesc despre care Sf. Pavel le-a scris chiar lor, in Epistola catre Corinteni.
5. E bine sa mai stim ca valul monahal feminin (in greaca: mandela) purtat cu precadere de maicile din Grecia, Serbia si Siria (si care, de altfel, e mai frumos si mai comod decat cel purtat de maicile din Romania sau Rusia), este de fapt o copie aproape identica a hijabului islamic, iar dulama si chiar rasa si mantia, au de asemenea analogie in vestimentatia feminina din unele tari islamice! De aceea, monahiile din Siria sau din Occident, pentru a nu fi confundate cu femeile musulmane, sunt nevoite sa poarte in permanenta o cruce mare la piept, lucru neobisnuit pentru monahiile din Romania sau Rusia, unde doar stareta poarta cruce, si numai la slujbe sau la momentele oficiale. Iata de ce, tinand seama de exemplele si explicatiile de mai sus, e bine sa fim flexibili si mai intelegatori cu practicile locale, mai ales daca acestea nu vizeaza aspecte importante ale vietii religioase. Vechiul principiu de convietuire a diferitor traditii ortodoxelocale era urmatorul: suntem uniti in cele esentiale si diversi in cele secundare. Acesta este unul din aspectele care face Ortodoxia sa fie mai frumoasa¦
III. Concluzii
1. Sfaturile Sfantului Apostol Pavel, desi au fost date intr-un context putin diferit de al nostru, raman in continuare valabile si normative. Femeile casatorite, cel putin atunci cand se roaga (nu doar in biserica, ci si acasa), e bine sa aiba capul acoperit. Aceasta prescriptie nu se refera si la fetele/femeile necasatorite, care pot sta cu capul descoperit.
2. Acoperirea capului trebuie sa se faca cu un batic obisnuit, preferabil de o culoare deschisa (nu neagra), dar se poate face si cu o palarie sau val/sal. Acest acoperemant, ca si toate hainele femeii, trebuie sa corespunda principiului enuntat in Epistola I catre Timotei (2:9-10). Purtarea baticului/valului fara acoperirea altor parti sensibile ale trupului este, mai degraba, o implinire fariseica a literei Bibliei, care tradeaza o neintelegere a duhului ei. Daca o femeie este imbracata in pantaloni si vrea sa intre in biserica, cred ca este mai bine sa-si scoata baticul de pe cap ca sa-si inveleasca mijlocul corpului sau umerii si bustul, decat sa poarta batic, dar sa-si expuna alte parti ale trupului.
3. Tinand cont de diferitele traditii locale (care au existat inca de la inceput intre Palestina si Grecia Antica, de exemplu) si neavand nici o putere de a le uniformiza intr-o directie sau alta, cred ca trebuie sa intelegem specificul fiecarei tari ortodoxe si sa respectam traditia locului, tocmai pentru a nu iesi in evidenta si a ne arata mai buni ca altii. Iar daca femeile noastre ortodoxe, mergand in Grecia, au suficient curaj si vointa pentru a purta doar ele baticul, cred ca e preferabil sa-l poarte, dar sa o faca cu smerenie si fara a judeca femeile care nu-l poarta. Caci daca cineva dintre ele este pornita sa judece pe cele care nu poarta batic, e mai bine sa-l scoata si ea, caci pacatul judecatii este mai mare.
4. Nici o femeie nu poate fi data afara din biserica pentru ca nu are capul acoperit, iar daca preotul sau personalul bisericesc va avea suficienta intelepciune si smerenie ca sa-i explice femeii cum e mai bine, si Dumnezeu o va ajuta sa inteleaga si sa respecte corect norma evlaviei ortodoxe.
5. In prezent, tunderea si coafarea parului la femei nu mai sunt percepute ca manifestari imorale, ci mai degraba ca niste necesitati practice care, daca sunt facute in limita bunului simt, nici nu ispitesc si nici nu resping. In schimb, raderea capului sau schimbarea radicala a culorii parului pot fi catalogate ca o incercare a femeilor de a se face altfel decat le-a dat Dumnezeu. Si nu pot spune cu certitudine, dar ma tem ca aceasta poate fi deja pacat¦
