O poveste tulburatoare despre moarte si inviere¦
Este unul dintre cele mai importante momente din viata mea. Eram staret la Rohia. Alexandru era student. Venea la Rohia destul de des. Tot timpul statea pe scari in fata bisericii. Terminase anul II la Politehnica. Statea si privea spre biserica, in lumea lui. Era foarte, foarte trist. Era bolnav. Inima nu-i lucra in ritm cu organismul. Nu putea face fata, pe ce creste omul. Și el stia, ca doctorii i-o spus ca nu-i salvare. Și dupa o luna o plecat la Lapus. La sfarsitul lui februarie, am primit o veste. A vinit un delegat de la Alexandru si mi-o comunicat : Alexandru va roaga sa veniti sa-l vizitati.
Timpul era foarte urat. A doua zi dimineata, prin intuneric, am plecat, peste padure, la Lapus. Cand am ajuns, se facea ziua. Gospodarii ieseau cu treburile. Vii la Alexandru?, m-o intrebat cineva. Da, vin. Dar stii ce s-a intamplat cu el? Nu stiu, nu am auzit. Alexandru, imi spune omul, a murit. Și dupa ce a murit, a inviat! Și a spus la familie sa va cheme la el. Da inainte de a muri, s-a razvratit extraordinar impotriva lui Dumnezeu. Și hulea impotriva Lui: De ce-mi iei viata? Vreau sa traiesc! De ce-mi iei viata?. In acele momente a murit strigand. Am ajuns in curte, iar mama si sora lui mi-au repetat aceleasi cuvinte.
Am intrat in casa. El statea in pat, cu piciorusele pe un scaun mic. Ai vinit parinte staret?, m-o intrebat razand. Am vinit. Da stii ce mi s-o intamplat? Am auzit, mi-o spus mama-ta. Și-ncepe sa-mi povesteasca: Am cazut intr-o stare de deznadejde si dusmanie impotriva lui Dumnezeu. Ca de ce-mi ia viata. Eram aici pe pat. Și au vinit, el n-avea educatie crestina ca sa stie sa spuna cine o vinit, in momentele acelea doi si m-au luat de aici si m-au dus pana la marginea orizontului. Și, de acolo, inapoia mea, am vazut lumea. Și incolo, in fata mea, am vazut cealalta lume. Dar cand cei doi au vrut sa ma treaca dincolo de orizont, adica in cealalta lume, am auzit o voce spunand: Nu il putem primi la noi. Pentru ca s-a lepadat de noi. Dar nu-l putem arunca nici in iad, pentru ca e curat! Dar duceti-l inapoi sa se spovedeasca si sa se impartaseasca, si apoi l-om primi la noi.
Asa m-am pomenit din nou in trup. Și am trimis dupa dumneata. Dar am ramas cu imaginea lumii ceia. Și sunt asa de fericit ca stiu unde plec acuma. Și am ramas asa de fericit ¦ Ca m-ai vazut si vara trecuta cat eram de trist si iata ma vezi acuma ca zambesc si ca sunt vesel. Pentru ca acuma stiu ca plecarea mea e la viata. Nu la disparitie. Dar am o rugaminte, parinte staret: Dumneata, la toate predicile, sa le spui la oamenii credinciosi, mai ales la tineri, sa nu fie cu indoiala. Sa creada in Dumnezeu, sa creada in suflet si in viata vesnica. Asta sa le spui mereu la oameni. Asta e ultima mea dorinta. Și sa vii sa-mi faci inmormantarea dumneata.
Alexandru, zic, asa cum zici in fata unui muribund, o sa te faci bine. Nu vorbi de inmormantare¦
S-a spovedit, s-a impartasit si eu am plecat la manastire. Peste cateva zile, mi s-a trimis veste sa merg la inmormantare, ca Alexandru a murit. Și cand l-am spovedit, era o lapovita si o ninsoare! Dar la inmormantare, domnule, era alta lume. Era inceputul lui martie si un timp tare frumos. Niciodata in Lapus, spunea lumea, nu fusese un cer asa de albastru, de o frumusete extraordinara. Iar la inmormantare erau sute de oameni.
Și am facut inmormantarea. Dar regret pana acum si voi regreta toata viata ca n-am fost in stare sa fac slujba cum o faceam noi si ca n-am avut taria ca sa vorbesc cum trebuie vorbit. M-a coplesit total acel moment. Mi-a inchis gura!¦
Fragment din interviul cu Inalt Preasfintitul Arhiepiscop Justinian Chira acordat Ziarul Lumina.
