Cat de mult iubeste Dumnezeu pe om!
Oare Dumnezeu asteapta vreun avantaj de la noi? Nu. Suntem insa copiii Lui si El ne iubeste pe toti la fel. Am vazut odata un tata care avea si un copilas putin cam natang caruia ii curgea nasul, iar el si-l stergea cu maneca, dar il srangea in brate si pe acesta, si-l saruta si-l mangaia ca si pe ceilalti. Tot astfel si Dumnezeu, ca un Parinte Bun ce este, nu-Si iubeste numai copiii plini de har, ci si pe cei slabi duhovniceste, pentru care-L doare indeosebi si de care se ingrijeste mai mult.
Nimeni nu poate cuprinde cu mintea cat de mult iubeste Dumnezeu pe om! Dragostea Lui nu poate fi asemanata cu nimic, nu are hotare. Este atat de mare, incat, daca omul simte cat de putin aceasta dragoste, inima lui cea de lut nu ar putea rezista, ci s-ar topi, fiindca este lut.
Dumnezeu ingaduie de multe ori ca dragostea Lui sa se reverse cu imbelsugare peste fapturile lui si atunci sufletul nostru se invapaiaza. Vedem ca dumnezeiasca dragoste este atat de dulce, atat de mare, incat nu o putem suporta si ajungem sa spunem: Dumnezeul meu, ajunge! Stavileste putin dragostea Ta, caci nu o pot indura! In acest fel, Dumnezeu vrea sa ne arate ca El are toata bunavointa sa ne dea din belsug dragostea Sa, dar nu o face pentru ca bateria noastra e de capacitate mica. Este nevoie deci sa o marim pentru a incapea in ea mai multa dragoste dumnezeiasca, deoarece energia divina a dragostei lui Dumnezeu, vine la noi in functie de capacitatea pe care o avem.
– Cum se poate mari aceasta capacitate?
– Cu cat se va curati inima noastra, cu atat ii va creste capacitatea si vom primi dragostea dumnezeiasca cea nemarginita, necuprinsa si nesecata.