Aveti grija cum traiti, ca sa va ierte si Dumnezeu

Un ministru a chemat un preot sa ii faca sfestanie. Preotul a venit, a facut slujba, dupa care a fost invitat sa sfinteasca masa pregatita pentru aceasta ocazie. Desi era vineri, pe masa erau carnuri si alte mancaruri de dulce.

– Sa ma iertati, a spus parintele, dar fiind zi de post, nu pot binecuvanta decat ce e de post….

 

– Ce vorba e asta? s-a suparat ministrul. Hai, binecuvanteaza toate, ca ne suparam. Ei, comedie, nu am chemat un altul mai destept! Aici nu e masa obisnuita, parintele, aici suntem oameni cu greutate. Binecuvantezi, sau pleci de aici?

 

– Iertati-ma, plec, a spus parintele, strangandu-si epitrahilul.

 

– O sa vezi tu cat de curand ce rasplata o sa primesti pentru gestul asta… a spus ministrul, simtindu-se jignit.

 

Intr-adevar, peste cateva zile, parintele a fost chemat la episcopie si a fost mutat la alta parohie, mult mai mica. Nu i-a fost greu sa inteleaga pricina mutarii sale. Dar, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate, parintele a plecat, avand incredintarea ca nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu.

 

Peste un an de zile, la alegeri, partidul ministrului a obtinut voturi putine, si ministrul a revenit la functia pe care o avusese mai inainte: director de spital.

 

Peste alt an de zile, pe cand se afla in concediu, a izbucnit un incendiu in care copilul sau cel mic si-a pierdut viata.

 

In fata sicriului, fostul ministru statea si plangea:

 

– Oare cu ce Te-am suparat, Doamne, cu ce?

 

Din randuiala lui Dumnezeu, la inmormantarea aceea fusese chemat sa slujeasca tocmai preotul pe care ministrul il prigonise: parohul din cartier plecase de urgenta din oras.

 

Preotul a tinut slujba, smerit. A plecat imediat dupa ce a tinut un scurt cuvant, pentru ca nu vroia sa il puna intr-o situatie delicata pe fostul ministru.

 

Comportamentul sau l-a ajutat pe cel care mai inainte il prigonise sa isi inteleaga greseala. Si-a dat seama ca in viata toate sunt trecatoare si ca important este un singur lucru: ascultarea de Dumnezeu, oricat de grea ar fi aceasta ascultare. A inteles cat de crestineste se purtase parintele atunci cand refuzase sa sfinteasca bucatele de dulce in post. A inteles ca nici un compromis nu are urmari bune. Ca urmari bune au numai faptele bune. Mai mult chiar, el a incercat sa determine transferul parintelui la postul initial. Pentru ca nu mai era ministru, si nu mai avea aceeasi greutate in ochii celorlalti, a avut mult de furca pentru a-si implini dorinta. Dar, in cele din urma, a reusit.

 

Dupa ce parintele a inceput sa slujeasca din nou in vechea sa parohie, directorul spitalului l-a chemat din nou sa ii faca sfestanie:

 

– Va rog din tot sufletul, parinte, sa ma iertati pentru raul pe care vi l-am facut. Va rog sa veniti din nou la noi, ca va avem ca pe un sfant… Sotia mea de la inceput a zis ca semanati cu Hristos la infatisare si la moralitate…

 

– De iertat, v-am iertat. De semanat cu Hristos la chip, aproape toti barbosii seamana putin. Cat despre moralitate, nici un om nu se poate compara cu Hristos. Stiu ca, daca as veni la voi, m-ati trata ca pe un sfant. Tocmai de aceea nu voi veni. Sau poate voi veni peste multa vreme, cand nu o sa ma mai tineti de sfant. Ca asa, sa ma ridicati in slavi, si de acolo sa ma doboare diavolul, nu imi este de folos. Sa imi lasati totusi un pomelnic, sa va pomenesc. Si va mai spun inca o data: de iertat, v-am iertat. Dar aveti grija cum traiti, ca sa va ierte si DumnezeuÂ…¦

 

Din Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumenita. Galati. 2004