Rabzi pana la sfarsitul vietii sau e ingaduita despartirea?
– Daca pana la casatorie sotul se poarta deosebit, sau prefacut, apoi este plin de mandrie ca te-a cucerit si se poarta urat, ciudat, cu apucaturi, ca trebuie sa-i rabzi, ce faci? Rabzi pana la sfarsitul vietii sau e ingaduita despartirea? E ingaduita despartirea in cazuri din acestea?
– Stiti cum zic Sfanta Biserica si Mantuitorul: pentru desfrau si inselare e ingaduita despartirea, dar, maicuta, aici se-ntampla ceva ce ti-ar fi de folos sa intelegi: el nu te-a mintit. Omul, pana la nunta si cand este indragostit, ofera ce e mai frumos in el. Dar trebuie sa fii naiv sa-ti inchipui ca omul are numai parti frumoase¦! Uita-te la tine: esti numai frumoasa, ai numai lucruri bune? Fiecare avem si lucruri ascunse, lucruri rele, lucruri pe care le ascundem, nu pentru ca vrem sa-l mintim pe celalalt, ci pentru ca nu ne este de folos sau ne temem sa le aratam¦
Cand iti aduce cineva un buchet de flori, nu-ti vine sa-i vorbesti urat, nu? N-ai cum. Dar dupa aceea, cand interesul nu-i mai cere sa-ti ofere flori, va incepe sa se lase vazut si in neputintele lui. Sau sa tina cont in primul rand de cerintele sale egoiste si sa se impotriveasca tot mai fatis cerintelor tale, la fel de egoiste din punctul lui de vedere¦
Lucrurile astea se-ntampla pentru ca va casatoriti fara sa fiti maturi emotional si duhovniceste si fara sa va cunoasteti cu adevarat. Ba chiar si negand cele evidente chiar de la inceput, sperand ca dracul n-o fi chiar asa de negru! Dar sa stiti ca dracul e negru si cand se imbraca in lumina!
Ar trebui inainte de casatorie sa ne maturizam si, mai ales, sa ne despartim simbolic de familia de origine. De obicei, oamenii se schimba dupa casatorie pentru ca incep sa aplice in noua familie toate obiceiurile de acasa, fata de care se simt obligati sa fie fideli: Asa am vazut la mama, asa facea tata.
Noi stim bine ca barbatul trebuie sa-si paraseasca mama si tata, nu in sensul sa nu le mai zica buna ziua sau sa nu-i mai viziteze si sau sa nu-i ajute daca au vreo nevoie, ci sa renunte la influenta lor si la felul lor de a se comporta si a vedea lucrurile -, pentru ca cei doi miri sa formeze o casa noua, sa formeze un singur trup. De aceea, in Biserica, nasii de cununie sunt parintii tinerilor casatoriti, si nu parintii trupesti.
Apoi, copiii mei, sa invatam sa spunem ce ne doare, sa spunem nu cand nu vrem sa acceptam un abuz, sa certam cu dragoste si rugaciune, sa cerem sfat si invatatura, sa iertam mult, sa ne rugam mult, sa nu judecam, sa nu ne razbunam si asa vei putea sa-l redescoperi in acest om rau pe minunatul de care ai fost indragostita si el sa te vada si sa doreasca sa fie cu tine. Faptul ca la suparare ne spunem cuvinte grele si ne ranim, asta ne face sa nu ne mai vedem unul pe altul.
Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul marunt, Editura Doxologia, Iasi, 2013, p. 189-191
