Cine ia stergarul, acela ia cununa!
La cina cea de Paste, in camera de sus,
inconjurat de-apostoli, S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
pe azimile calde, pe mielul… fara vina…
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar, vai, uitase gazda o sluga a trimite,
un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se intrebau in cuget: Cum vor sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?
O, iata-i cum se-ncrunta, privind cu tulburare
cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul ii intreaba, cu soapta Lui usoara:
‒ N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
‒ Chiar eu?… Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
‒ Dar tu? Tu cel mai tanar?
‒ Eu stau langa Stapan…
‒ Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
‒ Chiar eu?… Sunt cel din urma la Domnul intre ei?
‒ Dar tu ce tii doar punga?
‒ Eu am facut de-ajuns.
Am cumparat merinde. Si mielul l-am strapuns…
‒ Tu, Toma, nu vrei oare sa fii tu cel ce spala?
‒ Sunt trist. Se lupta-n mine o umbra de-ndoiala…
‒ Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost: Nu.
Atunci, lasandu-Si braul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul Cel coborat din cer
Si-nfasurand stergarul, S-a aplecat usor
sa-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus.
Si-acum ‒ a cata oara? ‒ Se-asaza iar Iisus
sa-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L inconjoara:
‒ N-ai vrea sa-ti pui tu, Gheorghe, stergarul asta seara?…
Tu, sora Marioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odata acolo sus in Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curma.
Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?
Sunt rani neingrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi in taina se preling,
sunt vaduve bolnave, batrani fara putere,
sunt oameni singuratici, lipsiti de mangaiere,
sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
bolnavi care asteapta-un salvator semnal.
Se cere osteneala si jertfa uneori.
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori.
Nu manuind Cuvantul, cand harul nu ti-e dat,
cat matura si acul si rufa de spalat,
cat cratita, toporul si roata la fantana,
ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo batrana.
Sa stai de veghe noaptea la cate-un capatai,
sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai;
sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul.
…Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?
‒ Chiar eu?… Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
‒ Chiar eu?… Eu sunt prea tanar. Eu stau langa Stapan…
‒ Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
‒ Chiar eu?
‒ Chiar eu? Se-aude acelasi trist raspuns.
Si-atunci, lasand sa-I cada cununa Lui si haina,
iubirii fara margini traindu-i iarasi taina,
incet ‒ a cata oara? ‒ Se-apleaca iar Iisus
si, plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus.
Si-asa cum o mladita se-apleaca langa trunchi,
Stapanul omenirii Se-apleaca in genunchi.
La jugul fara slava Iisus iar Se injuga,
El, Imparatul Vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala iarasi cu propria Sa mana!
Veniti, voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau sange!…
*
Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul alaturea de Domnul!
Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i buna;
dar cine ia stergarul, acela ia cununa!
Ștergarul, de Costache Ioanid