De ce oare un Sfant trebuie sa ingrijeasca pisicile?
In frumosul cadru natural al manastirii puteai vedea din cand in cand niste pisici mari venind dintr-o padure cu copaci uriasi, aflata in vecinatate, indata ce ne vedeau pe noi, strainii, fugeau ca fulgerul. Pareau foarte salbatice, desi nu provocau teama, fiind placute la vedere.
Indata ce-l vedeau pe Parintele, scanceau ca niste copii mici si se duceau langa el. Le mangaia cu bastonul, iar ele faceau tumbe.
Asezase in diferite parti ale curtii mici cutii, le umplea cu lapte, iar pisicile stiau si se duceau sa-l bea.
Eu, nestiind cum sa privesc viata si comportamentul unui Parinte sfant, ma intrebam prosteste: de ce oare un Sfant trebuie sa ingrijeasca pisicile? Parintele, ca si cum ar fi auzit gandurile mele, s-a intors in mod firesc spre mine si deodata, continuand parca un dialog viu, mi-a raspuns gandului meu intr-un mod foarte frumos:
– Le este foame!¦ si isi urma drumul.
Mi-a fost rusine pentru inima mea cea impietrita.
De multe ori Parintele raspundea cu un cuvant care te zguduia, si atunci refaceai multe lucruri din launtrul tau, asezandu-le la locul potrivit lor.
Din Amintiri despre staretul Sofronie de la Essex, Dumitra Daviti, Editura: Manastirea Piatra-Scrisa
