Preotul e un bulgăre de țărână plină de roua Duhului Sfânt. Rugați-vă pentru el…
De multe ori avem o înțelegere parțială, greșită sau idealistă asupra preoților și implicit a ierarhilor.
Preotul e un om de țărână, cu slăbiciuni și cu boli, cu dorințe și cu idealuri.
Preotul mănâncă mult sau puțin, e ghiftuit de praznice sau îi ghiorăie mațele de foame după 6 ore de slujbă pe inima goală.
Preotul are îndoieli și furii, neînțelegeri și răfuieli cu sine însuși.
Preotul simte, plânge, se roagă, se înfurie.
Preotul râde, glumește, fredonează cântece vechi.
Preotul poate fi ispitit, are tentații, păcate iertate sau nu, trecut, plângere, amintiri, răni vechi.
Preotul are trup, dureri de cap și de șale, dureri de suflet, cicatrici pe inimă de la prea multă suferință.
Preotul e un om într-o presiune enormă în fiecare zi. Stă în fața lui Dumnezeu, Îl frânge pe Hristos Împăratul veacurilor în mâinile sale de lut, se împărtășește mereu de Sângele mântuitor, ascultă păcate cumplite, blagoslovește pe muribunzi, citește bolnavilor incurabil.
Preotul îngenunchează în fața Sfintei Mese și se atinge cu fruntea de pieptul Stăpânului, ascultând intru uimire bătăile inimii lui Dumnezeu.
Preotul e un bulgăre de țărână plină de roua Duhului Sfânt.
Rugați-vă pentru el.
Pr. Ioan Istrati
