Oamenii sunt supărați pe preot mai tare decât pe oricine, pentru că există un război nevăzut care se poartă împotriva lui Dumnezeu
Sunt puțini oameni care înțeleg, cu adevărat, de ce vin la biserică și sunt și mai puțini cei care NU vin la biserică porniți fiind împotriva preotului/preoților, care NU cred că popa este răspunzător și vinovat pentru toate nefericirile lor, de la lipsa spitalelor și autostrăzilor până la întunericul lor sufletesc. Dar știți, cred că de acest lucru nu se fac ei vinovați, ci oamenii aceștia poartă în ei o tensiune a unei mode.
Oamenii sunt supărați pe preot mai tare decât pe oricine, pentru că există un război nevăzut care se poartă împotriva lui Dumnezeu și acest război ne prinde uneori ca într-o capcană, pe fiecare. De ce? Pentru că nu-L primim pe Dumnezeu, pentru că nu înțelegem cine este Dumnezeu, ce poate El, încotro ne poartă, nu înțelegem ce căutăm noi, de fapt, în viața aceasta și neînțelegând lucrurile acestea trăim toată viața într-o cârcotire teribilă. Nu împotriva răutăților noastre însă, ci împotriva celorlalți- de la soț, soție, vecin, până la preot și Patriarh.
Pare că suntem atrași iremediabil de rău, de durere, de chin, de suferință, pentru că atunci când primim bucuria nu o prețuim, nu luptăm să o păstrăm.
Privind și spre casele noastre, la viețuirea dintre doi oameni, observăm cu ușurintă că atunci când unul stă liniștit, are o stare bună, pe celălat îl apucă “valurile”, are chef de ceartă, naște furtună în jur și asta se întâmplă pentru că vrăjmașul nu doarme niciodată.
E drept, pacea se dobândește greu, pentru că nu suntem dispuși să renunțăm la egoul nostru, ci, dimpotrivă, îl ajutăm în fiecare zi să crească, pentru că nu vrem să depunem un efort constant pentru a aduce pacea în noi și în jurul nostru, pentru că nu vrem să renunțăm la voia noastră pentru celălalt.
Ca preot duhovnic încerc să mă fac tuturor toate, ca fiecare om să simtă că este cineva în lumea lui Dumnezeu, încerc să rețin fiecare om, fiecare poveste de viață a omului ce-mi trece pragul, pentru că știu un singur lucru: Dumnezeu ne cunoaște pe fiecare, pentru că ne iubește pe fiecare.
Dacă nu cunoști viața unui om, dacă nu o primești cu bune și cu rele, nu-l iubești. Dacă încerci tot timpul să cerți omul, să-l schimbi, nu-l iubești. A iubi un om înseamnă a avea răbdare cu el, a avea răbdare cu tristețile și căderile lui, nu a-l tensiona după cum crezi tu că ar trebui să se se schimbe, să fie. Nu de puține ori aud: “Părinte, am terminat-o cu omul acela, eu vreau să stau departe de astfel de oameni, vreau să mă protejez!”. Trist! Tare trist! Iisus nu a făcut așa cu noi Iisus ne-a cunoscut pe toți, cu bune, cu rele și ne-a cuprins în Iubirea Lui și bine ar fi să încercăm să ne luptăm cu ispitele ce vin asupra noastră, pentru a gândi, a simți și a trăi ca Dumnezeu.
Cei mai mulți dintre noi dorim ca Domnul să facă o minune lângă noi sau cu noi, dorim să ne încredințeze că există, însă vedeți Dvs, suntem oameni cu minte multă, doctoranzi cu studii, cu diplome și mintea noastră este dușmanul nostru. Mintea noastră crează o poartă de nedeschis între noi și Dumnezeu pentru că în minte se află egoul care nu primește nimic, care neagă tot, care vrea dovezi palpabile, care ne spune că noi suntem cei mai grozavi și deștepți și doar noi avem dreptate. Domnul stă la ușă și bate, nu intră cu forța și singura care poate închide sau deschide ușa aceasta, dintre noi și El, este mintea noastră.
Din păcate, tot mintea este cea care împarte dreptatea, care ar condamna la moarte oameni în jur, care, de ar putea, ar mitralia pe careva și nu de puține ori chiar afirmăm lucrul acesta, cu nonșalanță, în glumă, credem noi. Nu, nu e în glumă, nu e doar o vorbă, eu chiar cred că, din păcate, nu mai gândim ce vorbim, nu ne mai gândim că vorbele nu sunt simple vorbe, ci că ele arată starea noastră sufletească.
La asta ne cheamă Dumnezeu, să ieșim din mintea noastră stearpă, lumească și să începem să gândim dumnezeiește.
Părintele Teofil Părăian, bătrânul de la Sâmbăta-de-Sus, spunea:” Lasă Scriptura să plouă peste tine! Lasă cuvintele Evangheliei să plouă peste tine!”. E o ploaie binefăcătoare, curățitoare, schimbă mintea, o trezește, o reformulează. Să nu ne limităm doar la a pupa Evanghelia, ci să o și citim, să primim Cuvintele ei în inima noastră. Încercați să încheiați ziua citind un Cuvânt al Evangheliei, ca mintea să se curățească, să poată lucra peste noapte gândurile cele bune ale lui Dumnezeu.
Pr. Visarion Alexa
