„Ce simţi tu când o cinsteşti pe Maica Domnului?”
Spunea cineva că părintele Stăniloae l-a întrebat pe un candidat la doctorat: „Ce simţi tu când o cinsteşti pe Maica Domnului?” N-a întrebat ce temeiuri sunt pentru cinstirea Maicii Domnului, ci tu, personal, care eşti în Biserica Domnului şi cinsteşti pe Maica Domnului, ce simţi tu atunci când cinsteşti pe Maica Domnului?
Să amintim mai întâi că, între rugăciunile de mulţumire pentru împărtăşirea cu dumnezeieştile Taine, avem şi o rugăciune în care ne adresăm Maicii Domnului, zicând aşa: „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, care eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea”. Maica Domnului, fiind „lumina întunecatului meu suflet”, dar şi Maica Luminii („Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim” – Sfânta Liturghie), nu se poate să nu fie şi ea lumină. În măsura în care am această lumină, pot să înţeleg ceva din măreţia Maicii Domnului.
Acel candidat întrebat de părintele Stăniloae ce simte el când o cinsteşte pe Maica Domnului, dacă s-ar fi gândit la aceste cuvinte din rugăciunea de mulţumire către Maica Domnului, ar fi trebuit să se întrebe: „Simt eu, când o cinstesc pe Maica Domnului, că Maica Domnului este Stăpâna mea? Simt eu că Maica Domnului este lumina întunecatului meu suflet, că am lumină prin Maica Domnului? Simt eu că Maica Domnului este nădejdea mea? Simt eu că Maica Domnului este acoperământul meu? Simt eu că Maica Domnului este mântuirea mea? Simt eu că Maica Domnului este bucuria mea?” Şi ar trebui să putem răspunde că aşa simţim noi când cinstim pe Maica Domnului: că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, că Maica Domnului ne poartă de grijă, ne are în vedere, că mijloceşte ceva pentru noi.
(Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 54-55)
