A murit zambetul?

Zilele trecute aflindu-ma prin cetatea Iasilor si calatorind cu tramvaiul, intr-o statie s-a urcat un copil fredonand un cantec trist, usor stalcit, ce trebuia sa inmoaie inimi darnice. A mers din loc in loc sa primeasca mila, ce a venit la un moment dat, insa rece si pornita dintr-o inima usor stanjenita; nici macar o privire calda nu a primit acel sarac, darmite un cuvant sau chiar o dojana¦ Donatorul doar s-a achitat de o datorie ce-i legase candva constiinta. In rest ambii au ramas la fel de indiferenti, distanti, neimpartiti unul de chipul celuilalt. Rusine, graba, superficialitate, rezerva, naturalete, drama ori criza omului contemporan?

 

Oamenii sunt tot mai grabiti si nu mai au timp sa vada suferinta aproapelului. Parca nu-s in apele lor. Lumea alearga sa prinda tramvaiul, autobuzul ori problemele cotidiene. Unii cauta cu privirea in gol ziua de ieri. Altii isi taraie inima greoi pe strazi. Chipurile lor palide abia se sprjina in toiagul orelor ce gonesc spre nicaieri. Putini sunt cei ce mai surad. Tristete si iar tristete. Suferinta, lacrimi si iar suferinta, mila tot mai putina. Cine le-a luat Lumina? Cine le-a daramat cetatea inimii si a cui e vina?

 

In clipele de incercari oamenii au fost uniti, mai buni, mai frumosi, dovedind ca aurul straluceste si in noroiul grijilor zilnice. In chinuri fiind, martirii se bucurau in Hristos, rabdau gandindu-se la suferintele lui Hristos ce a imbratisat durerea lumii intregi. Isi dadeau sufletul cu un suras luminos pe chip in asteptarea Mirelui. Se imbarbatau unii pe altii, se intareau in credinta si rabdau pana la capat durerile pentru a primi cununa jertfei lor. In inchisori cei prigoniti isi imparteau ultima faramitura ce putea face diferenta dintre azi si maine pentru multe suflete. Peste chipuri slabe erau desenate zambete senine asezate parca de Insasi mana lui Hristos. El e acolo in durere, in bucurie, in indiferenta. Oriunde, oricand, oricum.

 

Zambetul, acest suport emotional, pe care il gasim tot mai rar, are darurile sale si poate face minuni in orice timpuri; inmuind inimi, potolind intristari, aducand sperante. Oamenii nu mai zambesc; au uitat, nu mai pot, nu mai vor, nu mai stiu¦ Sufletele pesimiste ucid zambetele, poate de durere ca nu le pot oferi. Zambete de iarna, inghetate de griji si reci, zambete de toamna, triste si fortate, zambete de primavara, pline de viata si vii, zambete grabite sau marunte, toate ne picteaza viata. Cele amare, false, doar scrijelesc chipuri, iar cele profesionale vand marfa, fiind carti de vizita. Viata ii face pe oameni sa treaca prin focul curatitor al incercarilor, apoi unii invata sa mearga pe apa vietii de mana cu Hristos, iar altii inca mai zgarie peretii inimii, ramanand inchisi in intunericul neputintelor si slabiciunilor aparent inofensive.

 

Crestinul adevarat e bine dispus. Credinta insasi e o forma de buna dispozitie. Numai buna dispozitie salveaza iertarea de la mereu posibila ei alunecare in ilustrare mieroasa a unei simple ideologii, spune frumos Andrei Plesu.De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos, caci, cand sunt slab, atunci sunt tare (II Cor. 2,10), ne invata Apostolul Pavel. Caci ispitele si incercarile ne lucreaza rabdarea, iar rabdarea este una din cununile desavarsirii.

 

Voi fi judecat ca sunt un calugar visator coborat poate din idealuri monahale ori din pilde din acelea vechi, bune de rostit la gura sobei, si nu vad cenusa zilelor, faptul ca greutatile au spalat toate zambetele. E drept ca-i greu, dar daca punem urat la urat ce rezulta, decat un urat mai mare ?! Iar daca la chipuri triste vor fi tot fete posace, vom ajunge tot mai reci, straini si distanti. Zambetul ne ajuta sa inviem, sa vedem si partea plina a paharului, si fim invesmantati in lumina, fiind un dar facut noua si celor din jur.

 

Candva imi amintesc ca a existat o campanie de imbratisari, intitulata Free Hugs (imbratisari tratis), tocmai pentru a mai aduce zambete pe chipurile oamenilor, pentru a-i apropia, pentru a le reaminti ca inca sunt oameni. Tineri mergand pe strada, ori prin mijloacele de transport, avand insemnat pe tricouri, sepci sau pe pancarte insemnul actiunii lor, imbratisau alti trecatori: copii, tineri, batrani. si toti se bucurau, fie chiar si pentru o clipa¦ Omul e creat sa se bucure, sa fie vesel, luminos. Acesta este propriu crestinului, sa fie cu chipul senin pentru ca stie si crede ceva ce altii nu stiu sau nu cred si anume ca Hristos a inviat si prin invierea Lui ne-a daruit si noua Invierea. Jertfa de pe Cruce a sters pacatul stramosilor nostri si ne-a adus noua posibilitatea mantuirii, nadejdea ca putem fi iarasi in Bratele Parintesti pe care le-am parasit odata¦ Daca in Vechiul Testament omenirea era trista, in Noul Testament avem Bucuria care nu se va lua de la noi, avem pe Hristos Mantuitorul. As indrazni sa afirm ca un crestin vesnic trist nu e un crestin autentic cu flacara credintei stinsa.

 

Fericirea nu depinde de context, ci de caracter. Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viata, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuza sa vada ca paharul e pe jumatate gol, sau ca poate trei sferturi din el s-a scurs sau, in cazuri cu adevarat nefericite mare are doar stropi amarati de bine in el. Ferice de cei ce privesc paharul din perspectiva cerului, adica de sus, de unde pare vesnic plin si nu din lateral unde orice picatura in lipsa e observata cu usurinta.

 

Razand, fiind mai senini, mai optimisti in fata greutatilor zilnice, aducem soarele in viata noastra¦ Un zambet curat are frumusetea lui precumno floare, canta armonii inimii, o invata sa paseasca mai usor pe pietre, ori sa zboare. Zambind alungam umbrele din viata noastra ce pot mentine stari apasatoare. Un dicton spunea ca zambetul dureaza o clipa, insa amintirea lui dainuie o viata intreaga¦

 

Asadar, astazi ati zambit?

 

Ieromonah Hrisostom Filipescu; Putine cuvinte, multa iubire; EDITURA PIM; Iasi, 2013; pag. 86-90