Andrei, sunt Iisus

In fiecare zi, la amiaza, un tanar venea la biserica, ramanea cateva minute si apoi pleca. Purta o camasa in carouri, pantaloni moderni, asa, ca totii baietii de varsta lui. Avea in mana o punga de hartie cu sendvisuri pentru pranz. Putin nedumerit, preotul bisericii l-a intrebat intr-una din zile ce face acolo. Baiatul nu dadea impresia vreunui credincios iesit din comun. Ba, din contra. Slujitorului Bisericii chiar ii incoltise in minte gandul ca tanarul ar fi putut fi un raufacator. Ma rog, a fost raspunsul dat preotului.

 

Dar cum poti sa te rogi asa de repede? Nu stai decat cateva minute.

 

Ei bine¦ ma prezint in fiecare zi la pranz aici in biserica si spun doar atat: Iisuse, sunt Andrei, si apoi ma duc. Stiu ca rugaciunea mea este neinsemnata, dar sunt convins ca El ma asculta. La cateva zile dupa aceasta discutie, in urma unui accident la locul de munca, tanarul a fost dus la spital, avand cateva fracturi dureroase. Statea intr-o incapere impreuna cu alti bolnavi. Prezenta sa acolo a schimbat viata intregului pavilion. Dupa cateva zile, salonul sau a devenit loc de intalnire pentru toti pacientii care stateau la acelasi etaj. Tineri si batrani, bolnavii se adunau langa patul sau, iar el avea un suras si o vorba de imbarbatare pentru toti. A venit sa-l vada si parohul cu care se intalnise la biserica. Acesta, insotit de o infirmiera, s-a apropiat de baiat si i-a spus: Mi s-a spus ca esti foarte ingandurat, dar cu toate astea, stii sa ii mangai pe cei din jurul tau. Cum reusesti?

 

Tanarul i-a raspuns: Pot face astfel datorita cuiva care ma viziteaza in fiecare zi, la amiaza. Atunci infirmiera intra in vorba si spuse: Dar nu vine nimeni la amiaza.

 

Ba da! Vine zi de zi, apare in usa salonului si imi spune: Andrei, sunt Iisus si apoi pleaca. Datorita Lui zilele mele trec altfel.

 

Adaptare dupa o povestire din volumul Istorioare pentru suflet, colectia Duhovnicul meu, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007