Atat otrava, cat si antidotul se afla in inimile noastre
Dupa nunta, sotia s-a mutat in casa sotului, dar nu se simtea deloc bine acolo. Nefiind in stare sa suporte continuele reprosuri si mustrari ale soacrei sale sarcastice si rele de gura, tanara s-a dus la un vraci, cunoscator al puterii ierburilor.
– Ce vant te-aduce, frumoaso?, a intrebat acela.
– Imi iubesc sotul, dar nu pot sa mai traiesc cu mama lui.
– Si de la mine ce vrei?
– Da-mi otrava, s-o otravesc.
– Pe asta vrei tu sa-ti cladesti fericirea, fato? Bine, fie, ca mi-e mila de tine! Tine ierburile astea. Sa fierbi din ele in fiecare dimineata si sa-i dai soacrei. Ierburile o vor omori treptat, si nimanui n-o sa-i treaca prin cap ca a fost otravita. Pe langa asta, vreau sa-ti mai dau un sfat.
– Fac tot ce-mi spui, numai sa scap mai repede de naparca!
– In sat la noi zvonurile se raspandesc repede. Ca sa nu cada banuiala pe tine, schimba-ti purtarea fata de soacra ta: fii blanda, binevoitoare, zambeste, tine-ti in frau mania, invata s-o cinstesti, s-o asculti si sa rabzi, si cand va muri tu o sa fii in afara oricarei banuieli. N-o sa te mai chinui multa vreme!
Asa a si facut femeia. Se scula dis-de-dimineata, aprindea cuptorul, cocea paine, facea mancare, fierbea ierburile si isi poftea soacra sa bea din ceaiul-minune. O numea mama, o asculta, iar sotul nu mai putea de bucurie ca nevasta si mama lui erau atat de apropiate! Soacra nu mai putea nici ea de dragul nurorii, si uite ca intr-o buna zi femeia da fuga la vraci si se arunca la picioarele lui plangand:
– Bunicule, te rog, da-mi ceva impotriva otravii! Prea mult ceai i-am facut soacrei, si o sa moara tocmai acum, cand mi-e ca o mama buna.
– Draga mea, linisteste-te. Eu ti-am dat ierburi aromate, din care tu ai facut ceai gustos si folositor. Otrava era in inima ta, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai scapat de ea.
