Culegi ceea ce semeni
– Buna dimineata, spuse femeia, in timp ce mergea spre omul care sedea pe jos.
Omul, incet, s-a uitat in sus. Sigur ca aceasta femeie era obisnuita cu cele mai fine lucruri in viata. Haina ei era noua. Arata ca si cum niodata nu ar fi ratat vreuna dintre mesele zilei. Primul lui gand a fost ca ea doreste sa rada de el, ca multi altii.
-Lasa-ma in pace, mormai el¦ Spre uimirea lui, femeia continua sa stea in picioare. Ea zambea, si dintii ei albi erau dispusi in randuri orbitoare.– Ti-e foame?, intreba ea.
– Nu, raspunse el sarcastic. Tocmai am sosit de la masa luata cu presedintele. Acum, pleaca!
Zambetul femeiii deveni si mai deschis. Deodata, omul simti o mana delicata sub brat.
– Ce faci, doamna?, intreba omul, suparat. Am spus sa ma lasi in pace.
Chiar atunci aparu un politist.
– E vreo problema, doamna?, intreba el.
– Nici o problema, d-le, raspunse femeia. Incerc doar sa ridic acest om pe picioarele lui. Vreti sa ma ajutati?
Politistul se scarpina in cap.
– Acesta e batranul Jack. El tot da tarcoale pe aici, de vreo doi ani. Ce vreti cu el?
– Vezi restaurantul de acolo?, intreba ea. Am de gand sa iau ceva de mancare pentru el si sa-l scot din frigul asta, pentru un timp.
– Ai inebunit, doamna?, s-a impotrivit omul fara adapost. Nu vreau sa merg acolo. Atunci simti maini puternice apucandu-i celalalt brat si ridicandu-l.
– Da-mi drumul, d-le ofiter. N-am facut nimic.
– Ăsta e un lucru bun pentru tine, Jack, raspunse ofiterul. Nu sufla o vorba.
In cele din urma, cu oarecare dificultate, femeia si ofiterul de politie l-au dus pe Jack in restaurant si l-au asezat la o masa, intr-un colt indepartat. Era cam la mijlocul diminetii, asa ca majoritatea celor care venisera la micul dejun, deja plecase si masa de pranz nu sosise inca.
Manager-ul pasi in restaurant si se aseza la masa lui.
– Ce se intampla aici, ofiter?, intreba el. Ce-i cu toate astea, cu omul acesta, e vreo problema cu el?
– Aceasta doamna l-a adus aici, ca sa-i se dea de mancare, raspunse politistul.
– Nu aici!, raspunse managerul suparat. Sa ai o persoana ca aceasta aici, aduce nume rau afacerii noastre.
Batranul Jack zambi, cu un ranjet stramb.
– Vedeti, doamna. Eu v-am spus. Si-acum, dati-mi voie sa plec. Eu n-am vrut sa vin aici, inca de la inceput. Femeia se intoarse spre mangerul restaurantului si zambi.
– Sir, va este cunoscuta firma bancara Eddy si Asociatii, ceva mai jos pe strada?
– Sgur ca da, raspunse nerabdator managerul. Ei tin una dintre intalnirile saptamanale aici, intr-una din salile mele de banchet.
– Si castigati o multime de bani, procurand mancare pentru aceste intalniri saptamanale?
– Si ce are asta de-a face cu d-voastra?
– Eu, sir, sunt Penelope Eddy, presedinte si CEO al companiei.
– Oh.
Femeia a zambit din nou.
– Cred ca asta schimba lucrurile.
Ea s-a uitat la politist care aproape ca se sufoca.
– Vreti sa va alaturati noua, la o cafea si un pranz, d-le ofiter?
– Nu, multumesc, d-na, raspunse ofiterul. Sunt de serviciu.
– Atunci poate ar merge doar o ceasca de cafea?
– Da, d-na. Asta ar merge foarte bine.
Managerul restaurantului s-a rasucit pe calcaie,
– Am sa va aduc cafeaua chiar acum, d-le ofiter.
Ofiterul l-a privit cum se indeparta.
– Sigur l-ati pus la punct, spuse el.
– Nu asta a fost intentia mea. Crezi sau nu, am un motiv pentru toate acestea.
Ea s-a asezat la masa de vis-a-vis a oaspetelui ei uimit si s-a uitat fix la el, intentionat.
– Jack, iti amintesti de mine?
Batranul Jack ii cauta fata, cu ochii lui batrani, plini de urdori.
– Cred ca da, adica vreau sa spun, imi pareti cunoscuta.
– Sunt poate un pic mai batrana, spuse ea. Poate chiar m-am implinit fata de zilele tineretii mele, cand lucrai aici si eu am intrat chiar pe usa aceea, inghetata si flamanda.
– Doamna?, spuse ofiterul incurcat. El nu putea crede ca o femeie asa magnific avansata putea vreodata sa fi facut foame.
– Tocmai am terminat colegiul, incepu femeia. Venisem in oras sa caut un job, dar n-am gasit nimic. In cele din urma, am ajuns la ultimii mei centi si tocmai fusesem aruncata din apartament. Am umblat pe strazi, zile intregi. Era februarie, mi-era frig si aproape ca muream de foame. Am vazut acest loc si am intrat, incercandu-mi norocul sa gasesc ceva de mancare. Jack a inceput sa zambeasca.
– Acum imi amintesc, spuse el. Eram in spatele tejghelei. Ati venit si m-ati intrebat daca ati putea lucra ceva, ca sa puteti manca. Am spus ca asta era contrar politicii companiei.
– Stiu, continua femeia. Atunci mi-ai facut cel mai mare sandwich cu friptura de vita pe care eu l-am vazut vreodata, mi-ai dat o ceasca de cafea si mi-ai spus sa merg lao masa din colt si sa-l savurez acolo. Mi-a fost teama ca vei avea probleme¦ Apoi, cand m-am uitat si am vazut ca ai pus banii pentru mancarea mea, in casa de bani, am stiut ca nu vor fi probleme.
– Deci ati inceput propria afacere?, intreba batranul Jack.
– Am gasit un job chiar in dupamasa aceea. Am progresat in munca. In cele din urma, am inceput propria mea afacere si, cu ajutorul Domnului, am prosperat. S-a deschis poseta si a scos un business card..
– Cand termini aici, vreau sa mergi la Mr. Lyons¦ El este directorul personalului companiei mele. Voi vorbi cu el si desigur va gasi ceva sa faci pe la birou. Ea zambi. Cred ca va putea chiar sa gaseasca niste fonduri ca sa-ti dea un mic avans ca sa-ti poti cumpara niste haine si sa gasesti un loc unde sa stai, pana te pui pe picioare¦ Daca ai nevoie vreodata de ceva, usa mea este intotdeauna deschisa pentru tine. Erau lacrimi in ochii batranului.
– Cum as putea sa va multumesc?, spuse el.
– Nu-mi multumi mie, raspunse femeia. A lui Dumnezeu este lauda. Multumeste-I lui Iisus¦¦ El M-a indrumat spre tine. In afara restaurantului, ofiterul si femeia s-au oprit la intrare, inainte sa mearga fiecare pe drumurile lor separate.
– Multumesc pentru tot ajutorul, d-le ofiter, spuse ea.
– Dimpotriva, Ms. Eddy, raspunse el. Eu va multumesc. Am vazut astazi un miracol, ceva ce n-am sa uit niciodata. Si va multumesc pentru cafea.
sursa sfnectariecoslada.ro
