Da-mi, Te rog, o cruce mai usoara¦
Intr-o legenda se povesteste ca un om talentat s-a dus la Dumnezeu si l-a rugat:
-Doamne stiu ca fiecare trebuie sa-si poarte cu demnitate crucea. Dar de vreme ce mi-ai dat talent, da-mi, Te rog, o cruce mai usoara, sa am si eu o viata mai comoda!
– Bine, s-a invoit Cel de Sus. Dar mai intai te-as sfatui sa vezi ce va iesi din asta.
Și iata ca omului nostru i s-a aratat sfarsitul ca in palma..
Un sir de oameni urca incet un munte, purtand in spate fiecare crucea sa. In mijlocul lor s-a vazut si pe sine. Era obosit si chinuit, iar cucea pe care o tara i s-a parut cu mult mai mare decat a celorlalti. Intelegand aceasta, s-a oprit, a coborat-o de pe umar si a retezat-o cat a crezut de cuviinta.
Acum urcusul a devenit mult mai usor si el s-a deplasat destul de repede spre varful muntelui, unde incepea Taramul Fericirii Vesnice. Dar, ajungand pe ultima platforma, a descoperit ca intre munte si acel Taram se casca o prapastie fara fund, peste care nu exista nici o trecatoare.
S-a uitat atunci in jur, sa vada cum procedeaza ceilalti oameni si a observat ca ei isi aseaza cu mare grija crucile pe deasupra haului si trec peste ele ca peste o punte de salvare. Crucea lui, insa, fiind prea scurta, nu putea ajunge nici macar la jumatatea spatiului dintre cele doua muchii de prapastie…
– Ei cum? l-a intrebat din nou Bunul Dumnezeu. Doresti si acum o cruce mai comoda?
– Oo, nu! s-a grabit el sa refuze. Da-mi, te rog, o cruce cat mi grea si cat mai mare!
Din Aurelian Silvestru, Pragul, Ed. Tocono, 2014, p.46-47
