Daca ma voi casatori vreodata¦
Daca m-as fi grabit sa ma casatoresc, nu mai eram singura de ceva vreme. Daca m-as fi grabit si as fi spus da oricui, astazi probabil ca as fi fost la al treilea divort. Macar.
Dar eu nu m-am grabit. Unii au spus ca sunt pretentioasa, ca am asteptari prea mari. Altii spuneau ca poate sunt prea retrasa, nu ies in cluburi sau nu sunt usor de abordat. Nu mi-a pasat si nu imi pasa nici acum. Da, cer mult pentru ca ofer mult.
Daca ma voi casatori vreodata, vreau sa se intample cu cel care ma iubeste din toata inima. Cel care ma iubeste pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce gaseste in sufletul meu, pentru felul in care gandesc. Cel care ma vede frumoasa si care ma priveste de parca nu mai exista altcineva in jurul meu. Cel pentru care sunt nu doar o fata speciala, ci cea mai speciala. Il voi alege pe cel care intelege ca nu pot fi perfecta, care imi accepta minusurile.
Daca ma voi casatori vreodata, va fi cu un barbat dispus sa strabata oceane doar ca sa ajunga la mine, sa fie cu mine. Iubirea inseamna sacrificiu, insa sacrificiul inseamna nimic atunci cand il faci din iubire. Iubirea inseamna efort si renuntare. Pentru el vreau sa fiu o prioritate. Se intampla in mod involuntar atunci cand iubesti. Sa pui pe primul loc ceea ce iubesti.
Daca ma voi casatori vreodata, il voi alege pe acela care e dispus sa ramana pana la sfarsitul vietii. Cel care imi ofera certitudinea ca nu va renunta la primul obstacol, ca va ramane si in boala, si in suferinta, si cand ne ciocnim in idei, si cand intampinam dificultati, si cand esuez sau cad in depresie. Un barbat caruia nu ii este teama de un angajament. Fiindca iubirea inlatura frica, nu? Cum sa stai pe ganduri atunci cand stii ca pe ea o vrei, ca in bratele ei te simti acasa, ca nu-ti imaginezi ziua de maine fara ea?
Daca ma voi casatori vreodata, vreau sa simt prin toti porii si cu fiecare particica a inimii mele ca el e cea mai buna alegere. Ca e darul lui Dumnezeu pentru mine. Ca il iubesc cu o iubire care curge din Cer, care creste si ne modeleaza, ne face mai buni.
Ma voi casatori cu el doar daca Dumnezeu face parte din viata lui, iar El ne-a confirmat amandurora ca intalnirea noastra a fost in planul Lui. Fie incepem cu El sa pasim pe un singur drum, fie drumurile noastre se separa.
Știti, tocmai de aceea nu se merita sa tanjesti dupa un om care nu se aliniaza cu principiile tale, care nu e dispus sa iti demostreze ca ii pasa si nu te vede ca pe unica lui alegere. Lucrurile sunt simple. Simti sau nu simti. Știi sau nu stii. In iubire nu este loc pentru jocuri. Cel putin, nu in iubirea scrisa de Cer, menita sa dureze pana in eternitate.
Poate ca ceea ce am scris eu aici pare desprins dintr-o poveste. In secolul acesta, chiar e poveste. Dar stiu ca se poate. Mai rar, ce-i drept, dar e posibil. Iubirea exista. Sotii buni si sotiile bune, care realmente iubesc, care nu inseala si raman pana la ultima suflare, exista. Și decat sa traiesc ceva mai putin de atat, prefer sa fiu singura.
Ioana Sirghei