Domnul nu numara caderile, ci ridicarile!

La durere vrem sa plecam undeva departe¦¦ undeva unde sa fie pace, liniste si bine! Adica sa alegem calea cea larga, larga cat zarea! Sau cat campii pe care-si doresc unii oameni sa si-i ia ca sa scape de o situatie grea¦

 

Aceasta pornire rebela in fata greutatii vietii, e neauzirea si neascultarea milostivirii lui Dumnezeu ascunsa in durerea noastra! El a pus in noi durerea ca, ascultand-o, sa mergem pe firul ei, care duce direct in inima noastra. Acolo vom descoperi izvorul raului si acolo vom chema pe Domnul, (acolo e robia Babilonului), Izvorul Binelui si Biruitorul raului. Daca fugim de durere, fie luand analgezice sau euforizante, fie fugind pe cai straine, care ma arunca in afara mea, voi spori raul care ma locuieste si voi trai in permanenta nemultumire, neliniste si chiar angoasa. Si oriunde m-as duce, si orice as face, voi gasi tot raul de care am fugit!

 

De ce? Oare nu e nici un loc pe pamant in care sa gasim tot ce dorim noi? Ba da! Este, cum spuneam, inima noastra. Adancul ei!

Cum intram acolo?

 

Pe calea cea stramta, cea a acceptarii celor ce se vad, in noi, in aproapele si in jurul nostru, cu dorul celor ce nu se vad. Binecuvantand tot ce se vede si chemand pe Domnul, strabatem perdeaua de negura in care suntem si ajungem la Lumina! De fapt Ea, Lumina, ne conduce!

De ce e atat de stramta calea acceptarii si binecuvantarii? Pentru ca nu putem intra pe ea decat rastignind in noi dorinta ca lumea si cei din jurul nostru sa fie asa cum ne dorim noi, dorinta de a birui dreptatea noastra, dorinta de razbunare, de revolta, dorinta de a impune binele asa cum il vedem noi, dorinta de a obtine ce vrem noi, indiferent de ce vor ceilalti¦ Rastignind egoismul, boala noastra despre care credem ca suntem chiar noi insine¦

 

Acceptarea si binecuvantarea sunt grele, dar nu sunt singura cale care duce la Bucurie.

 

De ce?

 

Pentru ca tot ce doreste inima noastra trebuie sa fie absolut si desavarsit! Or, acestea nu se gasesc decat in Dumnezeu si nu le putem obtine decat cu El! El Insusi ne invata asta cand ne cere: Cautati mai intai Imparatia! Numai intr-o realitate care are Absolutul ca Imparat iubitor de oameni, putem fi fericiti! Si cum Imparatia este si vine in noi, in camara cea ascunsa a inimii noastre, in zadar o vom cauta in afara. Sa coboram acolo cu Domnul, chemandu-L si binecuvantandu-L si acceptand cu El rautatea zilei! Abia apoi toate se vor schimba, vor deveni noi! Abia apoi se implineste fagaduinta adaugarii acelor toate dorite de noi!

 

Curaj, om drag! Toate astea sunt si pentru tine! Ce cauti tu, numai pe aici vei gasi!

 

Fa cele pe care ti le cere ziua in care esti cu binecuvantare si totul se va schimba! De la Sine! Cazi? Ridica-te! Repet, Domnul nu numara caderile, ci ridicarile!

 

Maica Siluana