Dumnezeu iubeste pe omul smerit
Cine iubeste tacerea, iubeste vesnicia…
Fratilor, nu vremurile sunt grele, ei pacatele sunt grele, asa sa stiti!… Dumnezeu nu ma intreaba de sfarsitul lumii, ci de al meu… Nu cereti sa faceti minuni! Cel mai mare dar acesta este: sa-mi vad pacatele mele si sa pot plange.
Crestinii sa caute a capata aceste doua virtuti: smerenia si dragostea. Caci cine capata aceste doua virtuti Duhul Sfant il invata mila, pentru ca din dragoste izvoraste mila. Iar daca a capatat smerenia, nu mai judeca pe altul, nu mai cantareste pe altul, se vede pe el mic si pacatos.
Dumnezeu iubeste pe omul smerit si nebagat in seama de nimeni. N-ai vazut? Toti sfintii au avut smerenie. Si care zice ca-i sfant ii inselat de diavol. Sfintii, ei nu s-au socotit ca-s buni, ci ca sunt nevrednici, gunoiul pamantului. Uite, asa e. Si cand vei auzi pe cineva ca se recomanda el ca sfant, acela e inselat de diavol. Atata a iubit Dumnezeu omul smerit, incat i-a iertat si pacatele pe care le-o facut. Dumnezeu ii plin de bunatate, dar Dumnezeu nu iarta mandria. Toate pacatele le iarta dar mandria nu o iarta!
Convorbiri duhovnicesti cu monahul Proclu Nicau, Editura Agaton, Fagaras, 2004, p. 23
