Faptele, nu oala cu laptele!
Era un pustnic aproape de un sat, asa, pustnic sfant. Acuma, o femeie, aproape de Pasti, ce s-o gandit: Mai, saracul pustnicul acela, sa-i duc o oala de lapte, sa aiba si el pentru Pasti, sa beie oleaca de lapte dulce. Dar chestiunea aceea era vineri, in Vinerea Mare. Acum bate ea acolo la poarta, la pustnic, si cand o venit acela i-o dat oala cu laptele. Da’ i-o spus: Fa bunatate, toarna laptele in ceva si da-mi oala inapoi. Pustnicul o intrat in casa, o cautat un ceaun, da’ n-o gasit nimic. S-o intors, o baut laptele in fata femeii si apoi i-o dat oala inapoi.
Femeia, cand o vazut ce face pustnicul, s-o smintit. S-a dus acasa, a spus si in dreapta si-n stanga, acolo era si episcopia, mitropolia, pana o ajuns vorba si la mitropolit¦ S-o scandalizat toti:
Auzi tu, in Vinerea Mare sa bei lapte si spui ca esti pustnic, calugar. Noi am crezut ca omul asta-i sfant, dar asta-i cu desavarsire zapacit. Sa-l scoatem afara!
Acuma, cand au ajuns la episcop, ca toti s-au dus la el, le-a zis acesta: Sa-i spuneti sa vina la judecata dupa ce au trecut Sfintele Pasti! S-au dus si i-au spus. Acuma, daca s-o dus si i-o spus, pustnicul, cand o plecat de la pestera, o prins un leu, s-o suit calare si a luat si un sarpe cu el, ca cum ar fi un bici, sa-l bata pe leu ca sa mearga. A ajuns in oras, a intrebat: Unde-i Mitropolia? Uite, aicea. S-o dus acolo, l-o legat pe leu de o poarta si pe sarpe l-o pus de gat, asa, ca cum ar fi bici. Oamenii, cand l-o vazut: Mai, ce-i cu aia, ce-i atarna? Toti au fugit in dreapta, stanga¦
Eh, l-o dus acolo; mitropolitul si acei care l-o parat il asteptau ca sa-l judece, cum o indraznit el sa spurce sfanta si marea zi, Vineri, sa beie lapte? Acuma, i-o spus cutare, apoi de ce, cum ai indraznit?, o inceput acolo discursurile lor, el cine stie ce o fi zis, iertati-ma, parintilor¦ Da’ stand acolo, era o femeie cu un copilas in brate, copil mic, si pustnicul il intreaba pe baiat: Mai copilule, cine esti? Cine-i tata tau? El raspunde: Preafericitul Parinte e tata meu. Cand o auzit asta, toata lumea, eh, o ramas toti ca trasniti.
Nu putea sa vorbeasca copilul, era mic.
Era mic, in fasa, cum se cheama, da. Eh, acuma, dupa aceea, pustnicul s-o intors spre episcop si i-o zis: Ei, parinte mitropolite, faptele, nu oala cu laptele!
Vezi, multi dintre sfinti erau la inaltime, da’ faceau cate o neghiobie ca sa nu-i socoteasca lumea sfinti, ca daca te socoteste lumea sfant, de-acuma se instaleaza in sufletul tau inaltarea mintii si ai cazut. Deodata ai cazut.
De aceea, Sfintii Parinti, care erau apropiati de Dumnezeu, niciodata nu se aratau ca-s sfinti. Cutare parinte era sfant, dar niciodata in lume nu se mandrea, ca aceea-i cea mai mare primejdie, caderea orisicaruia. Ca lumea zice ca esti sfant, cutare, si apoi de-acuma tu, ca om, zici: Vezi, nu sunt ca cutare si ca cutare. Eh, daca ai gandit aceea, ai si cazut. Smeritu-m-am si m-am mantuit.
Extras din Staretul Dionisie, Lumea si vremurile de pe urma, Vol. 2 Editura Prodromos 2010
