Fara afectiune, copiii nostri se nasc bolnavi

De ce copiii nostri sint atit de agitati? De ce se manifesta agresiv de la cea mai frageda virsta? De ce nu ne asculta si ii aflam mereu revoltati, parca nestiind ce vor cu adevarat? Desi au parte de o pregatire foarte buna in scoala, participind la numeroase activitati extrascolare si la cursuri care le asigura o performanta intelectuala peste media virstei, copiii nostri ajung totusi sa fie nefericiti, suferinzi si stresati. De ce?

 

Desigur, nu exista un singur motiv care sa raspunda de configuratia acestui tablou. Se poate identifica, insa, unul incuviintat atit de psihologi si medici, cit si de Parintii Bisericii: copiii vremurilor noastre, in tot mai multe cazuri, cad victima celei mai raspindite boli de astazi: lipsa de afectiune. Iar aceasta survine din pacate, inca din primii ani de viata ai copilului sau chiar din primele luni de zamislire.

 

Intr-adevar, psihologia moderna a constatat faptul ca starile emotionale ale mamei din timpul sarcinii, influenteaza fundamental, embrionul, fatul si copilul.S-a descoperit ca stresul cauzat de anumite evenimente, neintelegerile dintre viitorii parinti, lipsa dragostei, a relatiei de comuniune, pot duce la disfunctii neurologice, la intirzieri in dezvoltare,si chiar de viitoare tulburari comportamentale.Afectivitatea, constituie asadar, temelia intregii noastre existente. Desi este doar un bot de carne, pruncul asteapta un cuvint bun, un bun-venit, o primire calduroasa din partea parintilor. De fapt, cele doua nivele de crestere- trupeasca si sufleteasca- se intrepatrund acum mai vizibil ca niciodata in viata omului.

 

Cunoastem numeroase cazuri, cind darul primit de la Dumnezeu pentru nasterea de prunci, este descoperirea acelui univers nou, care ne da sansa unui inceput de viata. Copiii sint uneori cei care ne invata sa-L iubim pe Dumnezeu, lucrul cel mai important, caci prin El descoperim Izvorul dragostei celei vii si adevarate care ne umple viata.

 

Multi cred, ca cea mai mare grija trebuie sa o avem atunci cind copilul este mare, insa din pacate, cu cit e mai tirziu, cu atit sunt mai greu de corijat slabiciunile patrunse in firea copilului. Inainte de orice medicament, de orice teorie medicala si psihologica, copilul are nevoie de ceva foarte simplu si la indemina noastra: dragostea parintilor. Acordindu-i aceasta dragoste, plina de credinta si buna cuviinta, parintii ii vor asigura viitorul moral al copiilor lor, ferindu-i pe cit se poate de starile de dezechilibru sufletesc care pot aparea pe intreg parcursul vietii acestora.

 

Fie ca bunul Dumnezeu sa ne invete aceasta dragoste, ca prin ea sa crestem fii si fiice duhovnicesti, plini de vrednicie, intariti in credinta si fapte bune.

 

sursa Presa Ortodoxa, nr.6 anul 2009, pg.41