Floriile sau despre gingasia Domnului
De oriunde as pleca gandul despre Duminica Praznicului acestuia ajung la aceeasi concluzie. Iisus Hristos este Om frumos si Dumnezeu frumos. Din satul Betania, unde scoate in lumina vietii pe prietenul sau Lazar, Mantuitorul urca la Ierusalim. E dimineata si racoarea inca apara de toropeala si nebunia caldurii cetatea lui David. In coasta ramane Muntele Maslinilor. Dinainte casele albite de soare si constructiile abia terminate ale lui Irod, casa cea noua a lui Pontiu Pilat. Cand intra in Ierusalim Hristos pare ca nu le vede. El vede copiii. Pustii Ierusalimului auzit-au de cu seara ca Domnul Iisus a facut minunea invierii unui prieten. Și ei se vor prieteni cu Hristos. Și ei se vor inviati. Inarmati cu cele mai la indemana sabii, lungile frunze de finic, imbracati cu cea mai stralucitoare armura, stralucirea ochilor lor bucurosi de asa un Oaspete, copiii devin cavalerii din trupa Imparatului Iisus Hristos. Galagia lor zglobie umple Ierusalimul de mirare si pe Domnul de bucurie. Cei mari, intrati parca in jocul copiilor, cel mai adevarat episod de bucurie descris in Evanghelii, pun pe cale, in praful albit de forta necrutatoare a soarelui, hainele lor, vesmintele lor firave dar curate. Aceasta fragilitate atinge inima Mantuitorului. Osanalele copiilor sunt curate, limpezi, adevarate. In cele ale adultilor deja aude Rastigneste-L, Rastigneste-L. Copiilor le va fi dat sa fi visat toata noaptea cum au luptat ei alaturi de acest Imparat al lui Israel care, calare pe manzul asinei- in jocul lor strasnic bidiviu de foc- le-a umplut de bucurie ziua. Hristos stie sa faca bucurii, lumineaza copilarii si iubirea copiilor ii este pret nepretuit pana azi, de ce va fi fost altfel atunci? Putem intui ochii dilatati de orgoliu sangeros ai vanzatorilor si vanatorilor de sfinti ce aghesmuiau Templul cu lacrima falsa a unei pocainte ritualice. Hristos nu intra in Ierusalim doar sa implineasca un ritual ci si pentru ca sa mai incerce o data sa miste inima celor ce le vesteste. Doar copiii, ei, sunt gingasii Apostoli ai Domnului.
Apoi dispar din Evanghelii. Cu un soi de dumnezeiasca pudoare Domnul nu le ingaduie sa-si vada parintii cum il ucid, pe El, Prietenul lor Imparat. Votul democratic il urca pe Hristos pe cruce iar pe Baraba il elibereaza. Populismul zelos ucide pe Dumnezeu cu scuipatul pe buze. Stricnina sufleteasca ce picura in inimile mai marilor Templului si oficinei romano- israelite otraveste vazduhul. Copiii din Ierusalim nu sunt insa pe Golgota. E binecuvantarea generatiei lor. Din ei se vor naste primii crestini, primii martiri, primii vestitori. De Florii Hristos devine Imparatul unei generatii curate. Aviz celor ce-l plimba pe Hristos inlantuit in interese ideologice si-l diseca ordinar in efortul de a-l scoate din istoria imediata. Domnul Hristos e prieten copiilor. Ei sunt cei care vor veni in numele Lui sa ne aduca aminte de Golgotele in cere-L hartuim. Ei, prietenii cavaleri neinfricati ai Ordinului Floriilor. Care cu frunze de finic in maini au cucerit Ierusalimul! Putini se pot lauda cu aceasta.
Pr. Constantin Necula
