In Biserică ne străduim să învățăm să răbdăm, să iertăm și să iubim ca Dumnezeu
După ce începem să venim la Biserică, să trăim în Biserică, începem să privim în noi din ce în ce mai mult și mai adânc, să ne “investigăm” mai amănunțit și să găsim ceva ce nu am încercat niciodată să observăm înlăuntrul nostru: o RĂUTATE nesfârșită.
Cu cât se apropie omul mai mult de Biserică și cu cât își dorește mai mult să se apropie de Dumnezeu își dă seama că este înfiorător de rău și când se vede pe sine în atâta răutate, se naște în el o durere. O sfântă durere/sfântă deznădejde, după cum o numesc Părinții Bisericii.
Simți că această răutate crește în tine cu fiecare zi în care te rogi, în care vrei să te apropii din ce în ce mai mult de Dumnezeu și începi să vezi în întunericul tău sufletesc lucruri despre care nu știai că există, sau pe care le-ai negat. Este un proces firesc și adesea aud oameni care după ani de zile de venit la biserică mărturisesc:” Părinte, nu știu ce e cu mine, dar parcă încep să fiu mai rău decât la început!”
Nu pentru că se schimbă ceva în rău în purtarea lui față de ceilalți oameni, ci asta se întâmplă pentru că el devine un “medic” din ce în ce mai performant, mai profesionist, un “chirurg” din ce în ce mai iscusit, care începe să “opereze” în cele mai adânci pivnițe întunecate ale existenței sale, pe care altfel nu ar fi îndrăznit să le deschidă.
Pentru un creștin asta înseamnă să-și descopere sinele, să-și vadă bolile sufletești și o dată ce a pășit în Biserică, prin spovedanie și împărtășanie, să înceapă vindecarea, tămăduirea.
E o lucrare grea, dureroasă, pare că Domnul a îngăduit pentru fiecare o luptă de netrecut, dar să știți că această luptă are un sens adânc de curățire sufletească, de trezire și luminare interioară spre aflarea și vederea Lui.
Nu mai socotiți după legile omenești căderile sufletești ale oamenilor. Nu știm noi ce lucrare are Domnul cu fiecare.
Noi nu căutăm în Biserică dreptatea și eficiența, pentru că nici unul dintre noi nu este drept. Cu toții avem căderi, neputințe. Aici însă, în Biserică, începem să vedem, să nu mai trăim orbi și aplecați spre a vedea mereu greșeala celuilalt. Aici, în Biserică, ne străduim să învățăm să răbdăm, să iertăm și să iubim ca Dumnezeu.
Pr. Visarion Alexa
