Minunea unei iconite mici, alb-negru
Marturia unei sotii
Ani intregi m-am rugat pentru barbatul meu. In ultima vreme, deoarece nu avea cu ce se indeletnici, statea ceasuri intregi inaintea televizorului. Dormea cu el aprins.
Inlauntrul sau Il respecta pe Dumnezeu, insa la exterior nu se straduia pe cat ar fi trebuit. Eu incercam sa-l ajut cu cuvintele mele sa lase televizorul si sa asculte sau sa citeasca ceva folositor pentru sufletul sau. Uneori poate l-am constrans, citind din cand in cand cu glas unele predici sau extrase din carti religioase, insa, asa cum era de asteptat, se facea ca nu aude. Era credincios numai iubitului sau televizor. Cat despre rugaciune, nici nu discutam. Nu arata nici cea mai mica intentie.
Intr-o zi tineam in mana o carticica cu Canonul de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos si-i spuneam iarasi sa-l citeasca, daca vrea. Acela insa nimic. Dupa aceea, intamplator, a deschis carticica si a vazut pe ultima pagina a ei aceasta iconita, alb-negru, cu o familie care se ruga in genunchi lui Hristos. Mult l-a miscat aceasta iconita. Privea la ea fix, de parca cineva ii spunea ceva in suflet. Dupa putin ma striga:
– Femeie, hai, mergem!
– Unde sa mergem?, l-am intrebat.
– Vino, iti spun! Mergem sa ne rugam¦
Nu-mi credeam urechilor. S-a savarsit o minune!, mi-am spus in sinea mea. Este cu putinta? Atunci il vad, pe el care toata ziua nu se dezlipea de televizor, ca ingenuncheaza si se roaga inaintea iconostasului.
– Ingenuncheaza si tu!, mi-a spus. Vino sa citim Canonul!
De atunci i-a devenit obisnuinta.
Slavesc pe Dumnezeu ca o neinsemnata iconita alb-negru a devenit pretext ca sotul meu sa se schimbe si sa se savarseasca in sufletul sau minunea pe care o asteptam. Nu era color sau o icoana bizantina, ci numai un simplu desen pe ultima pagina a unei carticele.
Ceea ce nu am izbutit eu cu cuvintele mele in atatia ani de casatorie, a izbutit o microscopica iconita alb-negru, care i-a vorbit direct in suflet.
sursa marturieathonita.ro
