Nu mai sunt in stare sa ma rog lui Dumnezeu

O femeie cazuse in deznadejde dupa ce sotul si cei doi fii ai ei murisera in urma unui grav accident de masina. Venise la parintele Ioan cu inima distrusa de intristare:

 

– Parinte, iertati-ma, nu mai sunt in stare sa imi fac canonul, nu mai sunt in stare sa ma rog lui Dumnezeu. Am impresia ca m-a pedepsit prea tare pentru pacatele tineretii, in timp ce pe altii ii lasa de capul lor. Nu mai pot, parinte, nu mai pot. Simt ca imi pierd mintile. Cum o sa traiesc singura? Imi vine sa imi iau viata si sa ma duc langa ei.

 

– Daca ar fi asa simplu sa te duci langa ei, ti-as da binecuvantare sa iti iei viata cum ajungi acasa. Numai ca sinucigasii merg in iad. Numai pe unii dintre cei bolnavi psihic ii iarta Dumnezeu. Daca sotul si copiii tai s-au mantuit si tu te duci in iad, nu vei fi langa ei.

 

– Dar daca vreunul a ajuns in iad? Ma voi duce sa stau cu el.

 

– Nu se poate. Numai in rai oamenii stau in comuniune unii cu altii. In iad nu exista decat plangere. Nu poti sa alini durerea celui care ajunge acolo decat intr-un singur fel: rugandu-te pentru el sa ajunga sa vada lumina.

 

– Si ce sa fac, parinte, ca nu pot sa ma rog? Nu pot sa mai fac Acatistul Preadulcelui Iisus.

 

– Nu poti sa faci acatistul, o sa faci altceva.

 

– Nu pot sa ma rog pentru mine, parinte, sunt prea deznadajduita.

 

– Deznadejdea inseamna moarte duhovniceasca. Noi, crestinii, nu avem voie sa deznadajduim. Chiar daca suntem mahniti. Deznadajduiti sunt doar necredinciosii, cei care nu stiu sa Ii ceara Domnului puterea de a depasi incercarile.

 

– Parinte, oricum nu pot sa ma rog.

 

– Iti schimb canonul. In fiecare seara sa faci zece metanii pentru sotul tau, si cate zece pentru fiecare dintre copii. Si la fiecare metanie sa spui: Doamne, odihneste-l in Imparatia Ta.

 

A doua saptamana, cand femeia a venit din nou la biserica, parintele a intrebat-o:

 

– Ai facut metaniile?

 

– Da, parinte, le-am facut.

 

– Sa stii ca si aceasta osteneala a ta Dumnezeu o va primi tot ca pe o pomana, ca pe o milostenie. De acum sa faci cate douazeci de metanii pentru fiecare.

 

– Bine, parinte, o sa fac.

 

– Si, daca mai ai putere, sa faci cate cinci metanii si pentru mine, sa ma intareasca Dumnezeu sa calauzesc sufletele asa cum trebuie.

 

– Da, parinte, o sa fac.

 

Seara, dupa ce a facut metaniile pentru sotul si copiii ei, s-a apucat sa faca si pentru parintele. Dupa aceea, s-a apucat sa faca cateva metanii si pentru ea, fara sa le numere. Ii tot cerea lui Dumnezeu putere sa rabde incercarile prin care trece.

 

In seara urmatoare a facut la fel, si tot asa pana ce a venit iarasi la parintele Ioan:

 

– Parinte, desi nu mai aveam putere sa ma rog, cu chiu cu vai am inceput sa fac cateva metanii si pentru mine. Nu multe, dar fac.

 

– Important este ca nu ai parasit lupta. Diavolul abia astepta sa te darame cu deznadejdea.

 

– Parinte, dar sa stiti ca tot imi mai vin ganduri de deznadejde.

 

– Tu ce credeai, ca lupta se va termina atat de usor? Suntem oameni, suntem fiinte pe care incercarile ne clatina puternic. Important este sa nu cedam. Uite, de acum trebuie sa citesti din Psaltire cate un psalm in fiecare zi.

 

– Atat de putin?

 

– Un psalm neaparat. Un psalm facut cu luare-aminte. Si daca vezi ca mai ai stare de rugaciune, roaga-te in continuare. Nu te gandi sa termini catisma, roaga-te atat cat poti si fii atenta la rugaciune.

 

Incetul cu incetul, femeia se punea pe picioare. Dupa ce a facut parastasul de patruzeci de zile, parintele i-a spus:

 

– Gata, cu ajutorul lui Dumnezeu ai depasit momentele de cumpana. De acum revenim la canoane obisnuite.

 

– Sa stiti, parinte, ca, daca nu ati fi avut intelegere fata de mine in durerile prin care am trecut, nu as mai fi venit la biserica.

 

– Stiu, daca ti-as fi dat un canon prea greu, te-ar fi biruit si mai tare deznadejdea. Dar canonul trebuie sa vindece sufletul, nu sa il sufoce. Trebuie sa fie balsam. Iar atunci cand e nevoie sa fie bisturiu chirurgical, duhovnicul trebuie sa fie foarte atent, ca sa nu moara pacientul pe masa de operatie. Stiu asta de la primul meu duhovnic, Dumnezeu sa il odihneasca.

 

Extras din Danion Vasile, Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumenita. Galati. 2004