Nu sunt decat doua posibilitati¦
Noi avem puterea sa implinim voia Domnului, sa urmam rostul pentru care ne-a zidit, dar putem face si altminteri.
Vedeti, nu-i usor sa fii Om nici intre oameni, daramite intre neoameni¦ Dar este cu putinta. Ce-i foloseste omului sa le aiba pe toate de-a gata, dar sa-si piarda obrazul¦si sufletul? Iar daca avem greutati, daca altii ne prigonesc, iar noi ne pastram obrazul si sufletul, cu atat mai mare vrednicie si cinste vom avea in fata lui Dumnezeu.
A fi Oameni inseamna a trai cu constiinta ca ne vom infatisa inaintea lui Dumnezeu si vom da socoteala pentru darurile cu care El ne-a daruit. Oare le-am folosit spre bine sau spre rau? Inaintasii nostri, ca niste dascali iscusiti, ne-au aratat calea pe care trebuie sa mergem. Cand spun asta nu generalizez, stiu ca si in neamul nostru au fost tot felul de oameni, dar ca intreg¦
¦.Stiti, nu sant decat doua posibilitati: Dumnezeu ori exista, ori nu exista. Cu alte cuvinte, asta inseamna: rostul existentei noastre ori exista, ori nu exista. Oamenii, sub presiunea materialista, au ajuns sa cugete mai adanc daca acest rost exista sau nu.
Dupa Dostoievski, painea este cea mai importanta. Pe cel ce-ti da paine, pe acela il vei urma. Dar daca acela incepe sa puna stapanire asupra constiintei tale, tu ii vei arunca painea si-i vei urma celui care-ti descopera rostul existentei tale. Omul mai degraba va primi sa moara decat sa traiasca fara rost.
Extras din Sa fim Oameni! Viata si cuvantul Patriarhului Pavel al Serbiei, Ed. Predania, Bucuresti 2011, p.149; 169