Nu ti-am spus sa-ti ai nadejdea intru mine? De ce deznadajduiesti?
Odata, pe cand inima lui se primejduia sa plesneasca de durere, a mers din nou in bisericuta sa si a inceput sa se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului si sa sarute icoana ei din catapeteasma. Cauta scapare la ea, de vreme ce ea insasi ii spusese sa-si aiba nadejdea in ea.
La un moment dat a obosit si s-a asezat in strana. Deodata icoana ei din catapeteasma a stralucit si chipul ei a devenit de marime naturala. Acum nu mai era o icoana, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a aratat in marime naturala. Era atat de frumoasa si de luminoasa, incat nu putea sa o priveasca, pentru ca Dumnezeiescul Prunc pe Care Il tinea stralucea ca soarele. L-au umplut cu atata dragoste de Dumnezeu, incat nu-si mai simtea greutatea trupului; iesise cu totul afara din sine si doar statea si contempla. Atunci Maica Domnului l-a sarutat, iar el s-a umplut de o negraita bucurie si mireasma.
– Nu ti-am spus sa-ti ai nadejdea intru mine?, i-a spus ea cu o voce mai dulce decat mierea. De ce deznadajduiesti?
Si si-a intins spre el mana in care Il tinea pe Preadulcele Iisus, dar el, din pricina uimirii, a ramas nemiscat. Atunci S-a apropiat de el Pruncul cel ceresc si l-a mangaiat pe fata, iar el I-a sarutat manuta, care parea a fi vie. Sufletul sau s-a umplut atat de mult de dragostea lui Dumnezeu si de Lumina, incat n-a mai putut sa stea pe picioare si s-a prabusit la pamant. Atunci Imparateasa a toate a intrat iarasi in icoana ei, lasand in urma dumnezeiasca ei mangaiere si o negraita mireasma. Staretul, cand si-a revenit, a sarutat locul unde statuse Maica Domnului. Acel loc a raspandit mireasma mult timp dupa aceea. ,,Am simtit manuta moale a lui Iisus al nostru, spunea mai tarziu Staretul Iosif, minunandu-se de negraita pogorare a lui Hristos catre nevrednicia sa.
Marturisea ca astfel de vedenii sunt trairea si simtirea unei alte vieti, negustate de catre cei ce nu le cunosc. Si mai spunea ca oricat s-ar stradui cel care a avut astfel de vedenii sa descrie ce a simtit, niciodata nu va putea sa-i faca pe ceilalti sa inteleaga, ci doar va face o descriere in parte. De vreme ce nici Pavel nu putea nu numai sa descrie ce a vazut la al treilea Cer, dar nici el insusi nu intelegea rapirea sa.
(Arhim. Efrem Filotheitul, Staretul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, pp. 202-203)
