Nu trebuie sa iti fie frica de lacrimi!
Viata este un proces in care trebuie sa alegi mereu intre siguranta (de frica sau din nevoia de a te apara) si risc (pentru a avansa si pentru a te dezvolta). Alege sa cresti in fiecare zi. Obisnuinta este cea mai terna activitate. Te face sa accepti totul, chiar si faptul de a fi nefericit.
Cand trecem printr-o perioada dificila, totul ni se pare intunecat, nu vedem nicio cale de iesire si suntem fara speranta. Totul pare prea complicat, ne simtim blocati, paralizati si fara suflu. Totusi, nu intotdeauna evenimentul traumatic este destinat sa pecetluiasca negativ existenta celui care l-a trait. Trauma nu este o rana incurabila. Dimpotriva, poti purta o cicatrice ca pe o emblema a cresterii generate de aceasta. Amintirea suferintei, a greselii pe care am facut-o ne tulbura si apoi reapare sub forma de cosmaruri, de imagini revazute involuntar, cu ochii deschisi, prin starile de anxietate generalizata sau depresie. Ulterior, are loc o transformare a semnificatiei celor intamplate, iar amintirea devine simbolul a ceea ce am fost capabili sa traim si sa infruntam, in proceul nostru de devenire. Atunci cand ajungem in acest punct, interiorul nostru nu se mai afla in antiteza, ci este acceptat si inteles cu luciditate senina si cu toata taria celui care a razbit si care se simte binevenit acasa.
Durerea este un avertisment ca s-a produs ceva grav. La capatul acestui drum dificil vei intalni fiinta pe care o vei iubi toata viata si te va iubi neconditionat.
Te incurajez sa te imprietenesti cu lacrimile. Sunt printre cele mai frumoase daruri. Blocam adesea lacrimile si inghitim emotii. Aminteste-ti un moment din viata cand ai plans! Da, amintiri scaldate in lacrimi. Cu cat este mai ascunsa rana, cu atat doare mai tare. Atunci cand pierdem ceva sau pe cineva, atunci o bucata din trupul nostru se rupe. Cat timp rana sangereaza, noi nu putem merge mai departe, ci trebuie sa tinem doliu, adica sa vorbim despre pierdere. Doare tare cand pipaim, dar astfel o cicatrizam. Vazand cat este de adanca ii vedem limitele si putem merge mai departe. Asta face diferenta dintre ranitii care umbla si ranitii care sangereaza. Cei care nu vorbesc despre rana sunt cei care izbucnesc in manie la cea mai mica greseala a celuilalt…
Daca le lasi sa vina, lacrimile vor curge firesc. Imprieteneste-te cu lacrimile tale. Poti citi carti triste, viziona filme triste sau muzee memorialistice (Adjud, Sighet) sau vorbeste cu un prieten apropiat despre o rana dureroasa. E important sa iti dai voie… Permite-ti sa vorbesti despre asta. Unii au fost raniti de absenta unui parinte cand erau mici, altii din indiferenta sau absenta emotionala, desi fizic i- au avut aproape pe parinti. Oameni raniti de slabiciunile parintilor, de viciile lor, de cuvinte grele, de agresivitate, abuzuri.
Daca nu reusesti sa iti identifici rana, fa macar o fapta buna si lasa pe cei din jur sa planga in liniste, lasa-i sa vorbeasca despre pierdere, asculta-i…
Pentru cine plangi? Pentru ce sunt lacrimile acestea? Nu trebuie sa iti fie frica de lacrimi! Ele sunt doar apa si sare. Si emotii…
Ne nastem in urma unei relatii, suntem raniti in cadrul unei relatii si ne putem vindeca tot intr-o relatie.
ieromonah Hrisostom Filipescu
Traieste frumos, iarta la timp si iubeste cu adevarat”, Editura I.C.S.E.M.
