Nu va faceti iluzii despre om…
Rog din toata inima mea, plina de dragoste pentru voi, sa urmati cu inima si cu mintea voastra, pas cu pas, cuvant cu cuvant, tot ceea ce va scriu eu acum.
Alta este viata, decat aceea pe care obisnuit, si-o inchipuie oamenii.
Altul este omul insusi, decat acela ce se inchipuie el.
Altul este adevarul, decat acela pe care si-l inchipuie mintea omeneasca.
De ani de zile va scriu mereu din temnita. Si tot scrisul meu este strabatut de acelasi fir continuu, de acelasi adevar central: Hristos, viata vesnica.
Fara indoiala, ca de cele mai multe ori, traind in realitatea intunecata si intinata de pacat, furati fiind de vartejul vietii, v-ati intrebat:
Ce-i cu Valea nostru scump, de ne scrie mereu¦ mereu acelasi lucru, constiinta pacatului, Iubire¦ Hristos?
Vreau sa fiu sincer si deschis, pana in cele mai adanci fibre ale sufletului. Nu mi-am facut niciodata iluzii, in ceea ce priveste modul vostru de a privi viata, zbuciumul trait in acesti ultimi ani mai ales, pe mine.
Este de ajuns sa va ganditi ca am trait aproape trei ani, zi de zi, incuiat toata ziua intr -o celula, inconjurat de patru ziduri, singur, cu o singura deschizatura, geamul, si acela cu gratii. Ei bine, prin acea deschizatura, geamul, privirea mea nu se putea indrepta decat intr-o singura directie: Sus, spre Cer. In aceasta indelungata perioada, in care la plimbare nu puteam merge, decat o ora si jumatate pe zi, n-am facut nimic altceva, decat sa ma rog, sa meditez si sa citesc. Foarte arareori am putut vorbi cu cineva. Conditiunile de viata materiala in care am trait, au fost dintre cele mai grele.
Cu primul pas pe care l-am facut in viata de inchisoare, mi-am pus intrebarea: Pentru ce am fost eu inchis?!. Pe planul vietii sociale, privind relatiile mele cu lumea in care am trait intotdeauna am fost privit ca fiind foarte bun, un exemplu de conduita onesta si curata. Atat in liceu, cat mai ales in Universitate, unde nivelul vietii morale e mai scazut, toata lumea, profesori, colegi si mai ales prieteni, vedeau in mine un model de viata curata, un tip de om nou, care se mentinea intr-o viata morala, abstinenta, cu toata hot ararea si darzenia. Politicos si corect in atitudine, elegant in tinuta, bun la studii, mi se dadeau intotdeauna, cele mai frumoase calificative. Daca intram in conflict cu cineva, era numai pentru adevar.
Ei bine, daca asa stau lucrurile, pentru ce am fost eu adus in temnita, singur, departe de zgomotul lumii, departe de atatea si atatea ispite? Si am trait cele mai mari framantari. Am citit mult, am meditat si mai mult¦m-am rugat. Ce este viata?
Dupa mult zbucium, dupa multa durere traita, paharul suferintelor mi se umpluse, a venit o zi sfanta, in iunie 1943¦ Cateva ore-n sir, cu toata staruinta sufletului, il rugasem pe Dumnezeu sa-mi daruiasca lumina. Si, deodata, in timpul rugii mele fierbinti, am cazut in genunchi, cu inima plina de lacrimi, cu ochii uzi de lacrimi. Un hohot prelung de plans. La aceasta data imi pierdusem toata increderea in oameni. Suferisem intr-un chip ingrozitor. Imi dadeam perfect de bine seama ca ma gaseam intru adevar. Pentru ce dar sufeream?!
Din tot sufletul meu plin de elan, ramasese intreaga Iubirea. Si-mi pierdusem increderea in sinceritatea omului, in bunatatea Iui, dar iubeam. Nimeni nu ma intelegea. In plansetul meu prelung, revarsat in valuri de lacrimi, am inceput sa bat matanii. Si deodata¦ O minune! Ce mare esti Tu, Doamne! Mi-am vazut sufletul meu plin de pacate, radacina tuturor pacatelor omenesti am gasit-o in mine. Vai, atatea pacate¦ Si ochiul sufletului meu, impietrit de mandrie, nu le vedea.
Ce mare e Dumnezeu! Vazandu-mi toate pacatele, am simtit nevoia de a le striga in gura mare, de a ma lepada de ele! si o pace adanca, un val sublim de lumina si dragoste mi s-a asezat in inima! Imediat cum s-a deschis usa, am iesit vijelios din celula si m-am dus la fiintele care stiam ca ma iubesc cel mai mult si la cei care ma urau si care gresisera cel mai mult fata de mine si le-am marturisit deschis: Sunt cel mai pacatos om. Nu merit increderea ultimului om dintre oameni. Sunt fericit‘.. Toti au ramas uimiti, inmarmuriti. Unii m-au privit cu dispret, altii m-au privit cu indiferenta, unii m-au privit cu iubirea pe care ei insisi nu si-o puteau explica, un singur om mi-a spus: Meriti sa fii sarutat! Dar eu am fugit repede in celula mea, mi-am trantit capul in perina si¦ mi-am continuat plansul¦ multumind si slavind pe Dumnezeu.
La data aceea atitudinea mea era ceva cu totul neinteles. Oamenii, impietriti de pacate, traiau departe de propria lor realitate sufleteasca. Mai tarziu¦ Cati nu m-au fericit pe mine, cati nu mi-au multumit pentru iubirea si sinceritatea mea, care i-a salvat si pe ei?! In aceste momente, sufletul lui Nelu era langa mine. Si sufletul lui Felix era langa mine.
Ah! Dar ce sa va spun! Niciodata nu simtisem mai mult dragostea Mantuitorului revarsandu-se in inima mea (mai mult) ca atunci. De la acea data, cand mi-am vazut toate pacatele sufletului meu, cu fapta, cu vorba sau cu gandul, am inceput sa lupt impotriva pacatului, constient. De-ati sti voi ce grea lupta este razboiul cu pacatul?!
Atunci mi- am dat seama ca Dumnezeu in iubirea lui nemarginita pentru mine, m-a pazit de cele mai mari pacate cu fapta. De exemplu: in timpul cand eram in liceu, am iubit o fata. In iubirea mea as fi cazut cu ea in pacat, daca n-ar fi intervenit puterea lui Dumnezeu, care sa-i dea suficienta tarie sufleteasca fetei, care si ea ma iubea foarte mult, si, in felul acesta, amandoi, sa fim salvati de pacat.
Dar, dragii mei, aici in inchisoare, cand am inteles cuvantul Mantuitorului care spune, ca chiar daca numai te-ai uitat la o femeie si a-i poftit-o in inima ta ai si savarsit pacatul curviei, am inteles, ca eu am pacatuit. Asadar, ca sa fiu dezlegat de acest pacat, a trebuit sa ma duc in fata preotului duhovnicesc si sa ma marturisesc: am curvit, am gresit.
Lucrurile pe care vi le marturisesc acum, va cutremura poate, dar este de datoria mea sufleteasca a face aceste marturisiri pentru pacea mea si pentru fericirea voastra. Vreau sa stiti ca nu numai aici, dar chiar cand eram afara, am luptat foarte mult impotriva pacatului. Trebuie sa marturisesc ca am avut si momente de cadere, dintre care, doua momente (unul in clasa a V-a, altul in cl. a VIII-a), caderi pe care le-as fi putut evita cu siguranta, daca as fi avut o serioasa educatie crestina, si daca nu ma lasam influentat de prietenii cei mai buni, daca luptam mai mult cu neputinta firii acesteia pamantesti. Este adevarat ca aceste doua caderi, datorita naturii sufletului meu, inchinate spre curatenie si moralitate, n-au putut fi desavarsit implinite, caci scarba de pacat m-a facut sa-mi fie rusine de mine insumi, daca de Dumnezeu nu-mi era rusine la acea data si apoi am avut mari remuscari si regrete, totusi trebuie sa recunosc ca am fost slab.
Nu va puteti voi inchipui cat de gresita si de superficiala este educatia ce ni se da noua in scoli. In clasa a VIII-a, framantat de problemele tineretii i-am marturisit lui Tuta gandurile mele. Dintre toti prietenii mei, atat din liceu cat, mai tarziu, din Facultate, eram intotdeauna cel mai puternic partizan al abstinetei in relatiile cu femeile. Desigur erau multi, cei mai multi, majoritatea absoluta, care faceau haz, de asemenea situatie. Viata morala pentru ei nu era o problema.
Apoi am cazut in inchisoare. Aici mi-am examinat cugetul. Si mi-am data seama ca chiar daca cu fapta n-am savarsit aceste pacate si multe altele, cu vorba si mai ales cu gandul, le -am savarsit. Deci atunci, in 1943, m-am dus la preot si, dupa un adanc examen de constiinta, mi-am marturisit toate pacatele vietii. Marturisirea m-a despovarat de ele. Si o lupta continua duc mereu. Si pentru om, lupta nu inceteaza pana la moarte. Este drept ca inchisoarea ma fereste de multe ispite (ex. femeile), dar are si ea o multime si o multime de ispite.
Azi sunt un om fericit. Cu atat mai fericit, cu cat Dumnezeu a oranduit in asa fel incat sa va marturisesc eu voua, toata viata mea intima! Desigur, un cutremur ati trait fara indoiala, dar sunt convins ca este spre fericirea voastra. Exemplul ce vi l-am dat, cu toata experienta vietii mele pe care v-am pus-o deschis in fata ochilor, va va ajuta sa va priviti adancul sufletelor voastre. Si atunci, sunt convins, veti trai cutremurul pe care l-am trait si eu, luand contact cu toate pacatele sufletului vostru. Duceti-va imediat la preot si va marturisiti. Nu exista fericire mai mare, decat aceea pe care o traieste omul despovarat de pacate, prin marturisire si impartasanie.
Ce este dar Viata? E un dar al lui Dumnezeu, dat noua oamenilor, pentru a ne purifica sufletele de pacat si a ne pregati prin Hristos, pentru a primi viata vesnica, fericirea eterna.
Ce este omul?! O fiinta creata din iubirea lui Dumnezeu, nemarginita, caruia i-a fost pusa in fata fericirea s i moartea, lasat fiind liber sa aleaga. Dumnezeu il indeamna mereu sa aleag a fericirea prin smulgerea din pacat. Dar vrajmasul omului, diavolul ii suceste mintea omului si-i impietreste inima, spre a-i pierde si a-i nimici sufletul.
Fiti foarte atenti. In viata sociala oamenii se privesc si se judeca nu dupa ce sunt ei in fond, ci dupa ce par ei in forma. Nu va faceti iluzii despre om. Iubiti-l. Da! Iubiti-l! Dar nu va faceti iluzii despre el, caci cine isi face iluzii despre om sufera amar. Unul singur este desavarsit! Unul singur este Bun! Unul singur este curat! Hristos -Dumnezeu. Oamenii, toti sunt pacatosi. Ne-a fost dat un dar sfant, margaritar nepretuit: Iubirea. Traiti iubirea.
Si acum: Ce este Adev arul? Adevarul este cuvantul lui Dumnezeu, Hristos. Avem porunca de la Dumnezeu sa traim in adevar, sa ne smulgem din pacat, sa sacrificam totul pentru Hristos, pentru adevar. Numai asa ne putem mantui, ne putem castiga fericirea. Cuvantul lui Dumnezeu il gasim scris, in Sfanta Biblie, cartea cartilor. Sa ne apropiem dar, cu inimi smerite de aceasta carte sfanta, in credinta curata ca Dumnezeu ne va lumina. Si vom capata lumina.
Dau deplina libertate, cu toate marturisirile mele intime, sa fie citite de toti cei dragi mie. Chiar daca nu vor in telege azi totul, va veni o zi in care ma vor intelege si-si vor da seama cat de mult bine le-am dorit, punandu-mi deschis sufletul inaintea lor. Desigur, sunt doua lucruri pe care in nevinovatia voastra sufleteasca, va veti sfii a le vorbi deschis. Sa stiti insa de la mine: Nici un om nu e curat, decat Unul singur Hristos, Dumnezeu. Si cine fuge de realitatea propriului suflet, e un mincinos.
Cautati sa va apropiati sincer de Hristos si lasati lumea, cu pacatele ei, in pace. Veti fi fericite si veti fi mult iubite de orice suflet curat: Iubiti! Iubiti! Iubiti!
(Aiud, 29 ianuarie 1946)
Valeriu Gafencu, Calea spre fericire, Scrisori trimise din inchisoare celor dragi,
Colectia Rugul Aprins, Fagaras, 2006, p.15-17
