O intamplare marturisita la spovedanie
Cand era de 5-6 anisori, bunicul lui care era preot a murit. L-au inmormantat in ziua urmatoare, iar a treia zi trebuia sa-i citeasca coliva la mormant. Au plecat cu totii de acasa la cimitir, intr-o dupa amiaza insorita. Acasa ramasesera doua matusi, ca sa pregateasca pomana pentru acei care urmau sa vina de la cimitir si micutul, deoadata cineva a batut la usa. O matusa ii spune micutului:
-Fugi, copile, sa deschizi usa, ca bate cineva!
Micutul coboara si deschizand usa il vede pe bunicul, viu!
– Bunicule, cum de te afli aici? N-ai murit? il intreba copilul cu naivitate copilareasca. Si cum de esti asa de plouat?
De la camilafca si pana jos preotul arata ca scos din apa, parca se stransesera norii si-l udasera leoarca.
– Afara nu ploua, bunicule, tu de ce esti asa de ud?
– Asculta ceea ce-ti spun, copilul meu. Aceasta nu este apa de ploaie, ci sudoarea chinurilor. Acum s-au implinit trei zile de cand am trecut prin vami¦ Sa spui asta bunicii, unchilor si matusilor, tatalui, mamei tale si celorlati ca timp de trei zile vamile m-au cercetat. Acum sunt izbavit, am scapat, m-am mantuit, scumpul meu! Cand se intorc sa le spui sa se aplece si sa guste din aceasta apa de pe jos caci este sudoarea chinurilor mele. Asa vor crede toti ca ai vorbit cu mine¦Si a disparut.
Micutul a deschis din nou poarta ca sa priveasca afara, sa vada unde a plecat bunicul, dar nu a mai vazut nimic!
Au venit parintii si au vazut locul plin de apa scursa din barba, epitrahilul, si rasa bunicului. Copilul le-a spus, dar n-au crezut, insa, cand s-au aplecat si au gustat apa s-au convins. Era sarata ca sudoarea.
Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.183-184
