O mare iubire inseamna sa vrei mantuirea celuilalt…

Cele mai multe din suferintele pe care le intalnim noi in consiliere, sunt din aceasta categorie (a deznadejdii). Si nu e lucru mic, nu e lucru putin. Deznadejdea este deznadejde si e mare, chiar daca motivul pare derizoriu. Un om poate sa nu deznadajduiasca daca i-a murit un copil si, in ciuda durerii cumplite – nu exista durere mai mare pe lume decat sa pierzi un copil – si altul poate sa deznadajduiasca pentru ca n-a castigat la Loto. Deznadejdea nu se masoara dupa obiectul ei, ci dupa intensitatea trairii.

 

Un om in deznadejde nu poate fi ajutat decat cu rugaciune, in prima etapa. Cu rugaciune, strigat in deznadejde la Dumnezeu: Doamne, nu lasa in deznadejde pe cel de langa mine!” Niciodata sa nu-i spunem: Lasa ca-ti trece, o sa treaca! Nu merita…. Noi stim ca in momentele de durere gandul ca trece nu ne-ajuta si nu trebuie sa-l folosim in nici un fel. Mai departe trebuie vazut ce inseamna iubire din toata inima.

 

O sa vedeti ca un om deznadajduit dintr-o iubire din asta mare, a mai trecut prin trei iubiri deznadajduitor de mari. Si a trecut. Si atunci o sa vada ca nu e iubirea atat de mare. Iubirea niciodata nu produce deznadejde. Pai, o femeie care iubeste un barbat si barbatul pleaca de acasa dupa 20 de ani de casnicie. Se duce la alta. Ea zice: Doamne, ea stie sa-i faca cartofii nici prea prajiti, nici prea cruzi, ca sa nu-l doara stomacul? Oare il inveleste noaptea la spate, ca el o duce cam rau cu salele? Doamne, oare nu-i stergi Tu pacatul asta, ca vreau sa ma-ntalnesc cu el in Rai? Pai, e o boala. Si asa cum o femeie care iubeste nu-si paraseste barbatul pentru ca are cancer, s-ar putea sa indrazneasca sa iubeasca si aici.

 

O mare iubire inseamna sa vrei mantuirea celuilalt, sa vrei fericirea celuilalt. Dar daca printr-o mare iubire intelegem dorinta noastra de a-l avea, nu vom avea decat durere, pentru ca nimeni nu poate sa fie posedat. Este o experienta dureroasa pentru fete si pentru baieti, dar merita sa trecem prin ea, pentru ca altfel nu vom iubi niciodata si nu vom fi iubiti niciodata. Va fi o vanatoare. Suntem sub blestem.

 

Dupa cadere, a pedepsit Dumnezeu pe femeie spunand: Vei fi atrasa de barbatul tau. Cand suntem atrase atat de mult incat sa spunem e iubirea vietii mele si fara el nu pot sa traiesc, aceasta inseamna ca ai ramas acolo, n-ai trecut in imparatie, n-ai intrat in Hristos, unde femeia devine din nou, ontologic, de aceeasi demnitate cu barbatul. Maica Domnului spune: Iata roaba Domnului! si Nu stiu de barbat. Atunci femeia a iesit de sub robia barbatului. Si la Cununie cei doi sunt: Se cununa roaba lui Dumnezeu, Ioana, cu robul lui Dumnezeu, Ion, nu zice roaba lui Dumnezeu, Ioana, cu Ion. Amandoi sunt la fel de robi iubirii, adevarului, lui Dumnezeu si imparati, pentru ca-i face imparati. Ati vazut ce frumoasa este cununa. Aici ar trebui sa facem mai multa teorie asupra iubirii si mai putina practica.

 

Din Monahia Siluana Vlad, Mestesugul bucuriei, Editura Doxologia, Iasi, 2009, p. 120-122