Oamenii vor sa fie fericiti, dar n-au timp de fericire…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar in fiecare dimineata se trezesc suparati pe viata, suparati pe lumina care intra pe geam, suparati ca incepe o noua zi in care trebuie s-o ia din nou de la capat…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar imbraca haine mohorate, merg cu capul aplecat, saluta tristi si cu jumatate de gura, numara crapaturile din asfalt si gaurile din sosea…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar intra tristi si stresati la locul de munca, se grabesc sa-si judece colegii si sa-si invinuiasca sefii pentru tot ceea ce-i nemultumeste…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar pleaca spre casa apasati de stresul de la munca, pe care nu ezita sa-l imprastie si in casele lor…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar cresterea copilului a devenit o povara si dorinta lui de joaca, un stres in plus..
Oamenii vor sa fie fericiti, dar stau tintuiti in fata televizorului la stiri, se ingrozesc la filme comerciale si se infurie la emisiuni politice…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar acopera cerul noptii cu jaluzele opace, la culcare framanta anxiosi gandurile de peste zi si pentru insomnie dau vina pe viata…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar tacerea ori reflectia li se pare timp pierdut, rugaciunea o naivitate, iar linistea greu de suportat…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar n-au timp pentru ei..
Oamenii vor sa fie fericiti, dar n-au timp de fericire…
Oamenii n-au timp sa descopere ca fericirea e in ei, in cerul diminetii, in zambetul cu care saluta oamenii, in ochii colegilor de la munca, in joaca copilului, in linistea casei, in stelele de pe cer si-n rugaciunea de dinainte de culcare…
Fa, Doamne, ca oamenii sa invete sa fie fericiti!
Ierom. Hrisostom Filipescu
