Pe aici nu trec banii, ci rugaciunile…

– Gheronda, puteti sa ne spuneti vreo povestire folositoare de suflet de la Sfantul Paisie, pe care l-ati cunoscut atatia ani?

 

– Ce sa va spun, mai baieti? Eram asa de apropiati, dar eu, ca un om netrebnic ce sunt, nu am cautat sa ma zidesc launtric, nici macar zece la suta sa fac ceva. insa o sa va povestesc o intamplare pe care mi-a spus-o un tanar vindecat de Sfantul pe cand inca traia, deoarece Sfantul Paisie evita sa vorbeasca despre sine, pentru ca… nu se avea in ochi buni: in 1987, un tanar psalt din Edessa, Dimitris Gherokostas, se afla stapanit de duhul fobiei generalizate, de claustrofobie, de nesiguranta s.a., cu grave crize de panica. Atunci duhovnicul sau, parintele Christos, l-a sfatuit sa-l viziteze pe parintele Paisie in Sfantul Munte, in speranta ca-l va ajuta.

 

Era 24 iunie, in amurg de seara, cand a ajuns la curtea de la Panaguda. Usa din sarma impletita era incuiata insa, si deasupra era agatata o hartie pe care scria: Scrieti-mi problemele voastre. Va voi ajuta mult mai mult cu rugaciunea decat cu cuvintele”. Atunci Dimitris a luat o hartie si a scris doar atat: Vreau sa va vad”. A aruncat-o in curte si a pornit deznadajduit spre poteca ce duce la Iviron. Nu se departase nici douazeci de metri si aude o voce uscativa in spatele sau:

 

– Ei, Dimitris, vino aici. Treci pe la usa din spate sa iei o bucata de rahat, ca-ti place.

 

Si s-a intors Dimitris la Panaguda, a luat binecuvantare si aude urmatoarea intrebare:

 

– Bine ai venit, Dimitris! Parintele Christos te-a trimis?

 

Indata l-au cuprins pe Dimitris ganduri indoielnice: Nu cumva e vreun vrajitor? De unde ma stie pe mine si pe duhovnicul meu?”

 

Citindu-i parintele gandul ii zice:

 

– Nu sunt vrajitor, suflete binecuvantat. De altfel, aici in Gradina Maicii Domnului vrajitorii nu-si au locul.

 

– Ma iertati, a fost un gand viclean.

 

– Noaptea asta vei dormi aici la Panaguda.

 

– Nu, parinte, nu pot, mi-e frica! Ma cuprinde panica.

 

– De ce ti-e frica, binecuvantatule? Si unde vrei sa mergi acum? Peste putin timp se innopteaza. Manastirile s-au inchis. Te vor manca fiarele.

 

Vrand-nevrand, a intrat la Panaguda, s-a inchinat in bisericuta, apoi Sfantul l-a pus in chilia din partea stanga, cum intri, ca sa se odihneasca. Dar indata ce a inceput sa se insereze, au inceput sa se auda voci puternice de la Panaguda, care ajungeau pana departe in padure. Pe Dimitris il cuprinsesera crizele de panica, sudoare rece, si simtea cum nu mai poate, strigand spasmodic: Mor, mor../’. A inceput imediat sa sparga tot ce era in chilie. Nimic n-a ramas in picioare. A stricat patul de fier, a rasturnat rafturile, a spart chiar si geamul insangerandu-si mana – inca se mai vad urmele – precum si pervazul si grilajul de la fereastra, facand mare dezastru in chilie.

 

In acel timp, Sfantul Paisie, dupa cum ne-a povestit Dimitris, nu numai ca nu s-a enervat ca i-a spart chilia – de altfel se astepta la asa ceva -, ci statea rabdator pe hol si se ruga lui Hristos, alungand demonii uratori de oameni: Duh ratacitor, duh viclean, iesiti…”.

 

La ivitul zorilor l-a cuprins pe Dimitris un somn usor si s-a trezit pe la ora zece, pierzand astfel slujba de dimineata. Atunci deschide amortit usa si-l vede pe Sfantul Paisie alaturi. Parintele vine imediat langa el plin de liniste si-l intreaba:

 

– Ia sa vedem, Dimitris, ce ne-a facut tanganaki aici?

 

Si a intrat in chilia vraiste. Lui Dimitris ii era foarte rusine de dezastrul pe care-l facuse, si-i zice parintelui:

 

– Ma iertati, parinte, blagosloviti, ce va datorez?

 

– Ce sa datorezi, binecuvantatule?

 

– Pai e paguba aici. Trebuie platita.

 

– Dimitris, pe aici nu trec banii, ci rugaciunile, i-a spus Sfantul Paisie, facandu-i semnul crucii pe crestet. Ai patit toate aceste lucruri pentru ca nu te impartasesti in fiecare duminica. De aceea ai fobii si frici. De vreme ce postesti, iti duci lupta duhovniceasca, te feresti de pacate grele, esti in biserica in fiecare zi si-i canti lui Dumnezeu, de ce te impartasesti doar de trei ori pe an? Uite, acum te trimit la Maica Domnului de la Protaton si sa te impartasesti acolo.

 

Astfel Dimitris a mers linistit si usurat, cu semnul la mana dreapta de la taietura pe care si-a facut-o, spre biserica Protaton, si afla cu multa bucurie ca la noapte va fi priveghere si ca se va impartasi.

 

Acum Dimitris nu numai ca si-a depasit fricile si incertitudinile, ci am spune ca a ajuns mai departe, mergand neinfricat peste patruzeci de kilometri zilnic prin gradini, uneori si in toiul noptii, pe la bisericile din satele vecine ca sa cante sau sa participe la cursuri de pictura. Alta data, dupa ce era deja vindecat cu ajutorul rugaciunilor Sfantului Paisie, facea in fiecare zi cate saptezeci si doi de kilometri, chiar si pe intuneric, pentru sarindar la un fost coleg care murise in accident de masina. In a treizeci si noua noapte l-a visat pe prietenul sau. L-a intrebat pe Dimitris:

 

– Ce sa iti daruiesc, Dimitris, pentru tot ceea ce ai facut pentru mine?

 

– Ce sa-i daruim si noi Domnului Iisus Hristos si sfintilor Sai, ca in toata ziua ne urmaresc cu dragostea lor ca sa ne faca orice bine in viata?

 

Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele. (Psalmii 22, 6)

din cartea „Maxime si cugetari aghiorite”, Editura Egumenita