Pe Dumnezeu trebuie, intai de toate, sa-L simti in fiecare clipa a vietii tale
Un preot casatorit spunea:
– Știti cand il simt pe Dumnezeu? Cand stau cu sotia mea la balcon, ne bem cafeaua si, pur si simplu, privim in departare spre o dumbrava si simtim iubirea. Atunci Il simt pe Dumnezeu aproape de mine, fara cuvinte, simt prezenta dumnezeiasca!
Dumnezeu este peste tot, putem gasi sensul si scopul vietii in orice moment cand Dumnezeu ne atinge. Daca vom invata sa-I simtim atingerea, Dumnezeu o va face si atunci cand ne vom apropia de Sfantul Potir.
Un om m-a intrebat:
– Parinte, ma impartasesc de atatea ori, de ce nu simt ca devin Hristos, nu inteleg acest lucru. Simt ca ma impartasesc cu paine si vin si nimic altceva!
I-am raspuns:
– Dragul meu, nu este nici o bagheta magica pentru a-L simti pe Domnul in momentul cand te apropii de usile imparatesti: trebuie, intai de toate, sa-L simti in fiecare clipa a vietii tale.
Și la o cafea cu sotia, si cand esti la volan, cand iti hranesti copiii, cand mergi la serviciu, cand gatesti, cand te speli, cand faci alt lucru. Cand Il vei simti pe Hristos si sensul vietii, atunci vei descoperi sensul in orice moment obisnuit, atunci Sfanta Impartasanie va fi culmea, va fi desavarsirea iubirii, inceputa in existenta obisnuita.
Din pacate, noi suntem oamenii religiosi numai o ora, pana cand se sfarseste Liturghia, o discutie anumita sau o lectie. Apoi mergem acasa, scoatem haina de sarbatoare, imbracand-o pe cea obisnuita, dar, din nefericire, odata cu ea, imbracam si comportamentul obisnuit si nu pastram dragostea, senzatia unui rost in relatiile cotidiene, acea taina a fericirii pe care Dumnezeu asteapta sa o vada, nu pentru Sine, ci pentru noi; pe care copiii asteapta sa o vada pe chipurile noastre, pentru ca ei vad totul, stiu cat suntem de sinceri:
– Tatal meu, poate ca e neimbisericit, dar e un om mult mai sincer si mai sensibil. Mama imi citeste predici ziua intreaga, tata nici nu calca pragul bisericii, dar il iubesc mai mult pe el, pentru ca e mai sincer, mai adevarat, mai onest!
E dezolant, dar copilul a simtit acest lucru.
Inaintea noastra se asterne calea pe care trebuie sa o parcurgem: cei din afara Bisericii, trebuie sa se apropie de ea, cei din Biserica, sa intre cu adevarat in ea, pentru ca nu suntem acolo.
Eu imbrac sutana neagra, am si barba, ma fac preot, dar sunt eu oare un preot asa cum vrea sa ma vada Dumnezeu? Aceasta am in vedere.
Arhimandritul Andrei (Konanas)
