Raiul postirii din care se naste racoarea sufletului

Suntem sub cod rosu moral. In jur pare ca tot ce tine de cultura sociala se lasa cuprins de canicula de afara. O vipie, aproape tumorala, arde si ultimele sperante in demnitatea libertatii civice ori in actualizarea memoriei colective. Nu mai parem un popor, ci o turma neasumata. Un soi de linii de forta paralele care zdrobesc in tensiunea lor linistea zilei de azi si a zilelor care vin. Poate de aceea e rost de seriozitate in asumarea crestina a verii. A vietii. In intelegerea momentului Postului Adormirii Maicii Domnului, prilej de glume pentru neintelepti si de marturisire pentru cei care asuma real crestinismul. O plasa de sminteli a incurcat rodirea Bisericii in ultimul timp. Si o mana de smintiti, umbrele staruintei lui Iuda de a-L vinde pe Hristos. Pe bani ori patimi vandut, Hristos sufera in acelasi chip. Singurul Dumnezeu Adevarat, din multele alternative de falsi dumnezei care circula prin hematia culturala a lumii, dispus mereu sa moara pentru noi. Dar mai ales inviat pentru noi. Postul Adormirii Maicii Sale intra in logica prezentei lui Dumnezeu pe pamant. Aud des ca momentul nu e in Evanghelie.

 

Pe drept cuvant. Dar nici nasterea Fecioarei Maria nu este si asta nu inseamna ca nu s-a nascut. Judecata in clisee de mediocritate, Biserica este in criza. Dar, teologic vorbind, Biserica este o criza continua. Pentru ca e in lupta cu propriile-i limite atinse prea ades de uman, de neputinta oamenilor care-i alcatuiesc Trupul, articulatiile iertarii lui Dumnezeu fiind inflamate de neputinta noastra de a ramane oameni. Adica noduri de iertare. Pentru aceea postim. Pentru vipia de neputinta care ne cutreiera existentele, pentru lipsa cucerniciei morale si curtoaziei civice. Ne facem neputinciosi in trupul vazut pentru a ne restarta, cu Har, forta ca Trup al Mantuitorului. Nu e un efort imposibil. Nu ni se cere sa postim de… vacante. Ci sa intelegem ca niciodata Hristos nu poate fi slujit cu superficialitate.

 

Merita oare efortul de a mai trai dupa Evanghelie? Fiecare are raspunsul sau. Dinaintea noastra s-a deschis raiul postirii. E gradina racoroasa a Paradisului prin care Dumnezeu se plimba, cautand din ochi faptura ce tasnise din lut si suflare ca sa creasca in asemanarea cu El. Cand te rupi de racoarea dintai a Raiului, o sete si o foame mereu infierbantate iti mistuie linistea si curatia si pacea. Pari implinit, dar o zdroba interna te sacaie, te asurzeste incet. Nu mai auzi glasul Celui Care mereu striga, precum pe Adam odinioara: Adame, Adame, unde esti? Sau, cum minunat spune Sf. Siluan Athonitul: Adame, Omule, pe unde mai esti?. Postul isi ofera raspunsul. Biserica nu este o terasa de vara in care te racoresti de vipia zilei. Ci Raiul postirii din care se naste racoarea sufletului.

 

Suntem o Tara sub cod rosu. Nu, nu e rosul vindecator al rusinii. Ci acela al neatentiei la fierbinteala de Iad a lumii. Merita sa incercam redescoperirea Raiului. Postul Adormirii Maicii Domnului poate fi un inceput. Un 112 in ce priveste sufletul fiecaruia dintre noi. Si viata Bisericii vazute, intregi.