Rugaciunea este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor
Mi-a zis Parintele intr-o zi asa: Tu esti evlavios si vrei sa impui celor din jur credinta si evlavia ta, si crezi ca vei reusi. Rau faci, fiindca omul reactioneaza taman invers: ii spui sa faca ceva si nu face, si asta tocmai pentru ca i-ai spus sa o faca. Cand te va vedea pe tine facand acel lucru, poate ca te va urma si el, zicandu-si: Daca el face asta, hai sa fac si eu.
Daca te rogi lui Hristos asa: Doamne, Iisuse, lumineaza, miluieste si indrepteaza pe omul acesta! si spui neincetat aceasta rugaciune, atunci Domnul va incepe sa-i trimita celui in cauza ganduri bune. De exemplu, ori de cate ori spui Doamne, miluieste-l pe copilul meu!, Hristos ii trimite copilului tau ganduri bune. Cu cat te vei ruga mai mult, cu atat mai multe vor fi gandurile bune pe care le va primi. Acum, copilul tau este o portocala cruda, dar, treptat-treptat, se va coace si se va face asa cum vrei tu. Experienta mi-a aratat ca acesta este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor, de orice natura ar fi ele. Modalitati aplicate de oameni din instinct s-au dovedit mereu a fi nereusite.
Din Sfantul Parinte Porfirie, Antologie de sfaturi si indrumari, Editura Bunavestire, Bacau, p. 291-292