Sa facem sa rodeasca singuratatea noastra!
Folositi perioada aceasta de singuratate ca sa fiti un parinte mai bun cand va fi sa fiti. Iar daca nu veti fi parinte mai bun, folositi perioada aceasta de singuratate ca sa-i ajutati pe cei pe care-i veti avea in fata singuri si nu vor putea suporta singuratatea.
Vreau sa va spun ca, in ciuda faptului ca va am pe dumneavoastra in jur acum, si in ciuda faptului ca sunt un om care se bucura de prietenia multora, tot singur sunt. E singuratatea care rodeste. Se tot intreaba unii: de unde le tot scoate asta, domnule? Ca vorbeste tot timpul… Credeti-ma ca uneori tac! Ca sunt mai singur decat par la prima vedere, dar singuratatea asta rodeste altfel. Singuratatea mea a rodit intr-o bucurie de viata.
Ce, credeti ca altii nu sunt singuri? In noaptea in care a murit tata, a fost singura seara in care am trecut telefonul pe mut, ca nu mai puteam de oboseala. N-am spus nimanui. M-am dus la Liturghie, m-au vazut toti colegii ca eram insingurat, ca nu ti-e usor sa faci tot ce trebuie, corect, cand te simti ca in menghina.
In schimb, am primit cea mai frumoasa lectie de insingurare rodnica din preotia mea. Mi-a venit randul la ecfonis si primul pe care-l zic la Liturghie, eu, care mi-am pierdut tatal, a fost: Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti… Și al doilea ecfonis a fost: Ca tu esti Invierea si Viata si Odihna… Singuratatile care rodesc astazi sunt cele mai de pret.
Am avut o matusa care mi-a atras atentia ca n-am ajuns dimineata la ora 8.00 la tata, la noi, acasa.
Și cand am ajuns acolo, matusa mea a spus:
– N-ai fost aici!
Și i-am raspuns:
– Pe mine nu m-a trimis tata la facultate sa ma fac sofer, ci preot! Locul meu nu era intr-o masina, alergand spre tata, ci in Liturghie, alergand spre Dumnezeu, ca sa-l odihneasca pe tata.
Și cu asta, basta! Acestea sunt singuratati care rodesc. Acolo nu te ajuta nimeni.
